vineri 12 decembrie
EUR 5.0898 USD 4.3493
Abonează-te
Newsweek România

Ce să faci, dacă nu ți s-a încărcat cardul de alimente? Care pensionari nu primesc bani, deși au pensia minimă

Data publicării: 12.12.2025 • 09:00
Pensionar - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Pensionar - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Pensionar - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Pensionar - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)

Ce să faci, dacă nu ți s-a încărcat cardul de alimente? Care pensionari nu primesc bani, deși au pensia minimă? În comparație cu anii precedenți, criteriile de acordare au fost modificate.

Pensionarii și persoanele vulnerabile au beneficiat, în acest an, de sprijinul acordat prin cardurile pentru alimente, acesta fiind distribuit în două tranșe a câte 125 de lei fiecare. Prima tranșă a fost virată în luna octombrie, iar cea de-a doua în luna decembrie.

În comparație cu anii precedenți, criteriile de acordare au fost modificate.

Citește și: Sute de mii de pensionari au pierdut ajutorul de 50 lei la pensie pentru plata facturilor. De ce?

Ce să faci, dacă nu ți s-a încărcat cardul de alimente? Care pensionari nu primesc bani, deși au pensia minimă

Numeroși pensionari au semnalat, inclusiv pe grupurile de discuții de pe Facebook dedicate cardurilor sociale, că nu au primit sumele aferente și solicită clarificări cu privire la situația lor.

Citește și: Ajutor la pensie pentru facturi. În care cazuri trebuie să depui o nouă cerere ca să nu pierzi banii

În primul rând, este necesar ca beneficiarii să verifice dacă se încadrează în categoriile eligibile. În acest an, sprijinul financiar pe cardurile de alimente a fost acordat următoarelor categorii sociale:

Beneficiarii programului sunt:

  • pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani care primesc indemnizație socială (cu pensie de 1.281 lei);
  • copiii și adulții cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei;
  • familiile și persoanele singure care beneficiază de venitul minim de incluziune.

Atenție! Doar pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani au primit aceste sume. Cei sub această vârstă NU au primit.

Citește și: Ajutorul la pensie pe noiembrie pentru facturi a fost virat aseară pensionarilor. Cum verifici?

Pensionar - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Pensionar - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)

Ce venituri se iau în calcul?

De asemenea, există venituri „ascunse” care se iau în considerare atunci când se analizează dacă un pensionar poate lua bani pe cardul de alimente.

Se iau în considerare veniturile din chirii, veniturile obținute de cei care sunt artiști sau scriitori sau din arendă.

Iată lista veniturilor luate în considerare pentru a stabili cine primește bani pe cardul de alimente:

  • Pensii din sistemul public de pensiin – pensia obișnuită primită de la stat.
  • Pensii din sisteme neintegrate sistemului public – pensii speciale (MAI, MApN, SRI, alte sisteme proprii).
  • Drepturi acordate în baza legilor speciale plătite de casele de pensii – indemnizații speciale (ex.: veterani, revoluționari, cadre militare etc.).
  • Indemnizația socială pentru pensionari – pensia socială minimă (garantată).
  • Venituri din activități independente – PFA, II, IF, profesii liberale, activități pe cont propriu.
  • Venituri din drepturi de proprietate intelectuală – drepturi de autor, creații artistice, literare, muzicale etc.
  • Venituri din salarii și asimilate salariilor – salariu, sporuri, prime, indemnizații salariale.
  • Venituri din cedarea folosinței bunurilor – chirii (locuințe, terenuri, spații), arendă.
  • Venituri din investiții – dobânzi, dividende, câștiguri din titluri de valoare.
  • Venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură – venituri declarate agricol (inclusiv pe normă de venit), exploatare terenuri, animale etc.
  • Venituri din premii și jocuri de noroc – câștiguri de la loterie, pariuri, concursuri, promoții.

Ce să faci dacă nu ai primit banii pe cardul de alimente. Numerele de telefon unde să suni

Dacă te încadrezi ca beneficiar al acestui ajutor și nu ai primit cardul, trebuie să verifici la cel mai apropiat oficiu poștal. Dacă nu este acolo, sunați la 031.9268.

Tot acolo trebuie să sunați și dacă aveți card și nu a fost încărcat.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale actualizează lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare.

Pentru beneficiarii nou introduși în program se eliberează noi suporturi electronice. Așadar, dacă ați devenit eligibil pe parcursul programului, veți fi adăugați pe aceste liste.

Pentru a vă asigura că nu sunteți omis, vă puteți adresa Casei Teritoriale de Pensii – respectiv Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială – din județul de reședință.

Unde suni dacă ai pierdut cardul de alimente sau nu funcționează

Beneficiarul care a pierdut sau nu îi funcționează cardul social trebuie să anunțe emitentul, apelând serviciul de Asistență Clienți sau utilizând aplicația mobilă a emitentului.

Emiterea unui nou card și expedierea la adresa emitentului se vor face, prin grija emitentului, în termen de 60 de zile de la data la care cardul a fost declarat pierdut.

Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:

- Edenred: 021 301 33 03

- Sodexo: 021 204 46 64

- UP România: 0374 66 22 73.

Cardul permite plăți contactless, încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS.

Beneficiarii trebuie să știe că nu se pot retrage numerar de pe carduri, ele pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de produse alimentare/mese calde de la operatorii economici parteneri.

Sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

De asemenea, potrivit regulamentului, cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate, conform mfe.ro.

Mai multe articole din secțiunea Social
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră