Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că, până la acest moment, au fost imunizaţi 13.391 de copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani.
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că, până la acest moment, au fost imunizaţi 13.391 de copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adrian Gheorghe, a declarat că este în lucru o formulă care va fi bazată pe un tarif pe caz de COVID.
În urma celor 12.076 de teste efectuate la nivel național, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 50 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).
Sunt câştiguri medii, brute, conform decontărilor realizate de Casa de Sănătate ieşeană.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă 127 de cazuri noi de COVID-19 şi 5 decese înregistrate în ultimele 24 de ore, cărora li se adaugă alte 118 de anul trecut sau de la începutul acestui an. 236 de pacienţi sunt internaţi la ATI.
Vizitele la camerele de urgenţă pentru tentativă de suicid s-au înmulţit semnificativ în rândul adolescenţilor în timpul pandemiei în SUA, în special printre fete, conform unor date publicate vineri de autorităţile sanitare ale ţării.
Un număr de 26 de cazuri de infectare cu varianta Delta a coronavirusului - detectată în India, unde rata de infectare este foarte mare - au fost confirmate în România, informează joi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).
Blocaj strict, mii în carantină, milioane testate în doar câteva zile, în urma unui focar în Guangzhou, capitala provinciei sudice Guangdong. Autoritățile au dat vina pe varianta Delta, care a făcut ravagii în India.