miercuri 15 octombrie
EUR 5.0885 USD 4.3738
Abonează-te
Newsweek România

Tributul ieşenilor în Valul 4. Record de decese. Care a fost luna cea mai neagră?

Data publicării: 05.01.2022 • 18:05 Data actualizării: 05.01.2022 • 18:08
Tributul ieşenilor în Valul 4. Record de decese. Care a fost luna cea mai neagră?
Tributul ieşenilor în Valul 4. Record de decese. Care a fost luna cea mai neagră?

Numărul deceselor consemnate în judeţ în octombrie e de peste două ori mai mare decât în aceeaşi lună din anii trecuţi.

Și noiembrie se anunţă la fel de negru. Sporul natural doboară şi el record după record.

Valul precedent al pandemiei a însemnat un număr record de decese. Ziarul nostru a relatat la sfârşitul anului trecut despre pierderile uriaşe de vieţi înregistrate pe parcursul unei singure luni, cele mai mari de la sfârşitul ultimului război mondial încoace.

Potrivit datelor statistice, în octombrie 2021 au pierit 44.595 de români, de peste două ori mai mulţi decât în aceeaşi lună din 2019 (21.010).

Dintre aceştia, datele oficiale atribuie coronavirusului peste 10.500 de victime numai în octombrie. Şi noiembrie se prefigurează o lună neagră, cu peste 8.500 morţi de Covid la nivel naţional. Altfel spus, pe parcursul a doar două luni, numărul deceselor cauzate de SARS-CoV-2 a crescut cu 50 la sută, de la 37 de mii – bilanţul negru înregistrat din martie 2020 până la începutul lunii octombrie 2021 – la 56,5 mii la sfârşitul lunii noiembrie.

Continuarea în Ziarul de Iași.

Mai multe articole din secțiunea Sănătate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră