Tătaru, despre sistemul de Sănătate: Venim din 30 de ani în care nu am avut nimic

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 03.11.2020 - 08:01
Nelu Tataru / Foto: digi24.ro
Nelu Tataru / Foto: digi24.ro

Sistemul de sănătate "a avut o modernizare forţată" în contextul pandemiei cu noul coronavirus, venind "din 30 de ani în care nu a avut absolut nimic", a afirmat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

SHARE

"Am avut o modernizare forţată. Noi până acum avem creşterea capacităţilor de ventilatoare, monitoare, injectomate cu peste 75%. Până la sfârşitul anului, ce avem în acest moment contracte, vom merge cu încă 17%. Contractele noastre merg până în aprilie anul viitor, în care vom avea o modernizare de 146% a tot ce înseamnă aparatură.

Venim din 30 de ani în care nu am avut absolut nimic, am modernizat forţat în acelaşi timp, dar trebuie să ne gândim că toate acestea merg cu o capacitate umană. (...) Sistemul medical face tot ce este posibil în acest moment. (...) Dar nu ne lăsăm doar în baza sistemului medical. Discuţiile în contradictoriu în acest moment, factorul politic, intrând pe o campanie electorală, tot în acest moment este cel care nu poate să facă decât rău", a declarat Tătaru la postul B1 TV.

El a amintit că în 29 aprilie a existat un prim vârf al epidemiei.

"Am început să coborâm, eram tare mulţumiţi, toată scena politică, au ieşit oameni foarte recunoscuţi: "nu a fost nimic, ne-am dus în cap, ne-aţi închis în case, nu a fost nicio epidemie, nicio pandemie". Când am început relaxările, odată cu 15 mai, le-am făcut cu nişte măsuri. Dar, după cum bine ştiţi, la 1 iulie trebuia să deschidem şi restaurantele, ne-am oprit când am văzut că începe un sezon estival, la fel ca în toţi ceilalţi ani sau toate sezoanele.

Aţi văzut creşterile de peste vară. Am văzut reîntoarcerea din aceste concedii în luna septembrie. Am văzut redeschiderea, ce-am făcut, teatre, restaurante, cinematografe, reîntoarcerea populaţiei la locurile de muncă, aglomerarea transportului în comun, au început şi şcolile, am avut o campanie electorală", a adăugat ministrul.

Potrivit acestuia, "ce va fi de Crăciun depinde şi de ce va fi mâine, de ce va fi peste două sau trei sau patru săptămâni".

"Dacă noi nu gestionăm aceste săptămâni, nici nu vreau să mă gândesc la Crăciun. Noi avem în acest moment nişte repere şi am spus care sunt barometrele mele: primirile urgenţe, internările, decesele, terapia intensivă cu extensie. În condiţiile în care eu am nişte reguli şi nu le respect, mă gândesc că, da, poate fi. Îmi fac o evaluare şi o previziune a mea.

În condiţiile în care eu voi respecta nişte reguli, avem trei cicluri de 14 zile epidemiologic, ar trebui să ajung la o limitare, la un platou. Va trebui să continui încă cu acel ciclu de 3x14 zile, ca să încep să scad ca număr. Cine crede că dacă eu astăzi respect sau nu respect, voi avea previziunea că voi avea un Crăciun liniştit sau voi merge la munte sau voi merge în străinătate, se înşală. Gândiţi-vă că nu suntem numai noi. Toate comunităţile, toate ţările îşi închid graniţele. (...) Cred că ar trebui toţi, într-un efort comun, să ajungem la un numitor comun: respectarea unor reguli, un tratament de calitate în condiţii de presiune scăzută", a spus Tătaru.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te