România exportă inimi și salvează oameni din alte țări europene. Un medic explică paradoxul transplanturilor
În mod paradoxal, România exportă inimi și salvează oameni din alte țări europene. „Este o situaţie unică, excepţională când dispunem de inimi pentru a face operaţii de transplant, dar nu avem pacienţi pregătiţi ca să le recepteze”, explică un medic specialist.
Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, explică Prof. Univ. Dr. Horaţiu Moldovan, informează News.ro.
În ţară s-au făcut de la începutul anului 7 operaţii de transplant de cord iar 3 dintre acestea s-au realizat la Spitalul Floreasca din Capitală.
Acest număr mic de operaţii de transplant cardiac se datorează, paradoxal, nu lipsei de donatori, cât lipsei de receptori, de pacienţi care să primească o inimă.
Citește și: Record medical în SUA: un rinichi de porc a funcționat 271 de zile în corpul unui bărbat, anunță medicii
Este o situaţie cu care medicii se confruntă des, spune şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară şi Transplant a UMF “Carol Davila” de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, chiar dacă, în ultimii ani, au fost eforturi susţinute din partea Agenţiei Naţionale de Transplant şi a coordonatorilor de transplant pentru dezvoltarea acestei activităţi în România.
România exportă inimi și salvează oameni din alte țări europene. Un medic explică paradoxul transplanturilor
„Este o situaţie unică, excepţională când dispunem de inimi pentru a face operaţii de transplant, dar nu avem pacienţi pregătiţi ca să le recepteze.
Asta face ca România să fie în situaţia să exporte inimi când apar şi nu le putem folosi noi, prin reţeaua Eurotransplant.
Depinde cine are receptori compatibili, ele merg în Europa, cel mai frecvent în Germania şi în Franţa”, afirmă Moldovan.
Citește și: Cum se pregătește și se face un transplant de păr? Când pot apărea dureri și sângerări? Cât costă?
El sublinază că situaţiile în care există donatori - pacienţi aflaţi în moarte cerebrală, dar nu există pacienţi compatibili care să primească inima, în cele trei centre de transplant de cord din ţară, nu sunt puţine, din păcate.
”Există o tehnologie care permite ca inima prelevată să rămână în funcţie într-o maşină, pe parcursul transportului, un sistem de perfuzie, ceea ce lungeşte timpul de ischemie între recoltare şi implantare, ca atare există echipe din Germania sau Franţa care vin şi preiau inimi de la noi când noi nu putem”, a explicat medicul Horaţiu Moldovan.
Conform medicului, ţara cu cel mai mare număr de transplante cardiace raportat la populaţie este Slovenia, o ţară cu populaţie foarte mică, mult mai mică decât a României.
”Fac aproximativ 30 de transplante pe an, pentru o populaţie cu 2-3 milioane de locuitori este foarte bine. Ei îşi utilizează reţeaua de clinici de cardiologie şi de secţii clinice de cardiologie din ţara lor care să selecteze şi să pregătească intervenţia asta”, mai afirmă medicul Horaţiu Moldovan.