Pe măsură ce datele încep să se acumuleze în privința răspunsului celulelor T la SARS-CoV-2, s-a constatat, surprinzător, că limfocitele de la 20–50% dintre donatorii neexpuși coronavirusului prezintă o reactivitate semnificativă la SARS-CoV-2.
S-a avansat ipoteza că celulele T specifice pentru lupta cu SARS-CoV-2 la persoanele neexpuse ar putea proveni din memoria acestor celule la expunerea față de alți coronaviruși, care provoacă răcelile obișnuite, CCC, cum ar fi HCoV-OC43, HCoV-HKU1, HCoV-NL63 și HCoV-229E, care circulă pe scară largă în populația umană și sunt responsabile pentru viroze respiratorii limitate.
Mai mult de 90% din populația umană este seropozitivă pentru cel puțin trei dintre coronavirușii CCC.
Imunitatea preexistentă a celulelor T la SARS-CoV-2 ar putea fi relevantă, deoarece ar putea influența severitatea bolii COVID-19.
Este plauzibil ca persoanele cu un nivel ridicat de memorie preexistentă a celulelor T CD4 care recunosc SARS-CoV-2 să poată activa un răspuns imun mai rapid și mai puternic și, prin urmare, să limiteze severitatea bolii.
Memoria celulelor T ar putea influența, de asemenea, rezultatele vaccinării, conducând la un răspuns imunitar mai rapid sau mai bun, în special prin dezvoltarea anticorpilor neutralizanți, care în general depind de ajutorul celulelor T.
În același timp, memoria preexistentă a celulelor T ar putea acționa ca un factor de confuzie, în special în faza primară a testării vaccinurilor. De exemplu, dacă subiecții cu reactivitate preexistentă au fost distribuiți pentru diferite doze de vaccin fără să se țină cont de avantajul lor natural, acest lucru ar putea duce la concluzii eronate.
