Mii de cadre medicale din Grecia, suspendate după refuzul de a se vaccina împotriva COVID-19

DE Alex Darvari | Actualizat: 01.09.2021 - 17:43
Mii de cadre medicale din Grecia, suspendate după refuzul de a se vaccina împotriva COVID-19 / dw.com
Mii de cadre medicale din Grecia, suspendate după refuzul de a se vaccina împotriva COVID-19 / dw.com

Ministerul Sănătăţii a mai dat personalului sanitar un răgaz de o zi pentru a se vaccina cu prima doză, dar a atras atenţia că legea va fi aplicată fără ezitare.

SHARE

Vaccinarea obligatorie va lăsa Grecia începând de joi fără circa 10.000 de cadre medicale din sectorul public, acesta fiind numărul celor care încă nu s-au vaccinat împotriva COVID-19 şi care vor fi suspendaţi fără plată până când se vor imuniza, conform unei legi intrate în vigoare miercuri, relatează agenţia EFE, citat de Agerpres.

Citește și: Vaccinul anti-Covid al Moderna ar produce un număr dublu de anticorpi comparativ Pfizer

Conform sindicatului personalului sanitar, circa 2.000 dintre cele 10.000 de cadre medicale încă nevaccinate s-au programat miercuri pentru prima doză.

Mii de cadre medicale din Grecia, suspendate după refuzul de a se vaccina împotriva COVID-19

În acest timp, adversari ai vaccinării obligatorii au desfăşurat proteste în faţa unor spitale din Atena şi Salonic, iar pentru joi sunt anunţate greve de câte cinci ore şi noi manifestaţii.

Ministerul grec al Sănătăţii a întocmit un plan de măsuri care va fi aplicat după suspendarea cadrelor medicale ce refuză vaccinarea. Planul prevede, printre alte măsuri, redistribuiri de personal între spitale, unirea unor clinici şi departamente şi contractarea de personal provizoriu.

Citește și: Nu au crezut în COVID și au murit de COVID. Bilanțul conspiraționiștilor morți e consistent

Cea mai mare parte a personalului sanitar grec este însă vaccinat împotriva COVID-19, în rândul medicilor procentul celor imunizaţi fiind de circa 95%, după ce în ultimele zile a crescut semnificativ numărul cadrelor medicale vaccinate.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te