Mesajul unui medic din Suedia către Dan Bittman: Multe dintre victime puteau fi salvate

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 01.11.2020 - 16:06

Laura Ghibu este medic de origine română stabilit de mulți ani în Suedia. Aceasta a reacționat împotriva celor care se opun măsurilor de restricție impuse în România și explică de ce „modelul suedez” de luptă cu pandemia nu poate fi aplicat oriunde.

SHARE

„Ca să faci ca suedezii, trebuie să fii suedez. De aceea ca să înțelegi strategia suedeză de combatere a pandemiei de COVID 19, trebuie, nu numai să fi trăit în aceasta țară, ci să te fi și format in cultura suedeză”,  este avertismentul categorie al medicului Laura Ghibu, care lucrează într-un spital din Suedia.

În primavară, când pandemia a intrat in Suedia, odată cu cei întorși din vacanțele de sport de iarna din februarie, am fost luați pe nepregatite.

Sistemul sanitar suedez, construit să fie cât mai eficient și economic posibil, nu avea materiale de protectie decât pentru câteva zile de activitate normală.

Se aplica metoda «just in time», adică, se făcea comanda doar atunci când se prevedea că materialele s-ar fi terminat. Asta fiindcă furnizarea materialelor noi se facea, de obicei, in 24 de ore și nu se dorea să se utilizeze spații pentru depozitare.

Când lanțurile de distribuție s-au rupt, iar toata Europa s-a lovit de primul val al pandemiei, spitalele si azilele pentru vârstnici s-au lovit de penuria materialelor de protecție și dezinfecție.

Printre altele, acest fapt a determinat un număr mare de infectari cu noul virus corona”, a povestit Laura Ghibu.

Citește și: Dr. Laura Ghibu, din Suedia, la Newsweek LIVE: Relaxarea carantinei, o idee extrem de bună

Medicul a arătat că o parte dintre colegii săi au fost puși dintr-odată în fața unor situații extreme. Pur și simplu nu știau cum să prevină și cum să trateze această boală.

Din cauza numărului mare de cazuri concomitente au fost nevoiți să aleagă pe cine să primească suport în terapie intensiva și pe cine nu. Au ieșit și au spus public asta! Iar majoritatea suedezilor au înțeles, au acceptat și s-au mobilizat ca medicii să nu mai trebuiască să facă asemenea alegeri.

Numărul de victime in Suedia la începutul pandemiei a fost printre cele mai ridicate din lume! Jumatate dintre cele peste 5.900 de victime au fost beneficiari ai servicilor de asistență pentru vârstnici.

Multe dintre aceste victime puteau fi salvate dacă se luau măsuri corecte și la timp. Adevarul este că vârstnicii din centrele de asistență nu au fost protejați îndeajuns”, a menționat medicul din Suedia.

Laura Ghibu a explicat că motivele pentru aceste decizii, dar și greșelile au fost analizate la rece și corectate.

„Și au fost multe greșeli! Ceea ce nu se înțelege în alte țări e că: poporul suedez, în marea sa majoritate, a iertat aceste greșeli, a acceptat pierderile și a înțeles dificultatea momentului. Cei care au luat deciziile greșite și-au cerut scuze și au corectat ! Cu calm!

Imaginați-vă dacă așa ceva s-ar fi întâmplat in Romania....

Mortalitatea în Suedia a fost mult peste medie in aprilie, ca apoi să scadă până sub medie in luna septembrie.

Asta a făcut pe câțiva dintre cei care nu înteleg ce înseamnă o pandemie, să afirme că «epidemia s-a terminat în Suedia» și să tragă tot felul de concluzii aiuristice cum că măsurile de protecție nu folosesc și că în Suedia s-ar fi ajuns deja la imunitatea de turma. Nimic mai putin adevarat.

În teorie, imunitatea de turmă e bună dar în practică, în lupta cu ACEST virus, imunitatea de masa nu e sigur că se poate obține deoarece NU SE STIE CÂT TIMP, CEI TRECUȚI PRIN BOALA, AU ANTICORPI!

Mulți au trecut prin boală și nu mai prezintă anticorpi după 3-4 luni. Pot avea un grad de protectie prin activarea celulelor T dar nimic nu e sigur.

Există cazuri și de reinfecție cu diferite deznodământuri ( toate scenariile între boala mai usoară până la moarte! Am avut un asemena caz la Sibiu! O asistenta medicală a decedat atunci când s-a infectat a doua oară !). Se vehiculează și ipoteza de o cronicizare a bolii!”, a menționat Laura Ghibu.

Rata mortalitatii in Suedia, mai scazută în ultimele luni, se explică simplu: accidentele de circulație si de muncă au scăzut. Mortalitatea în rândul vârstnicilor pe alte motive decât COVID-19, de asemenea ( nu mai cad, nu se mai enervează și fac infarct, se plimbă în aer liber, nu mai stau in cafenele, restaurante, baruri sau la teatru și alte evenimente culturale, în contact cu mai multe persoane, deci nu se mai molipsesc cu gripă și alte boli etc)

Suedia nu are ca strategie imunitatea naturală de turmă. Acest concept a fost afirmat de nenumărate ori de către epidemiologul șef Andres Tegnell. În Suedia s-au luat măsuri de izolare, câteodata chiar mai stricte decât în alte țări.

„Singura diferență a fost că au fost voluntare! Deci au fost lăsate la latitudinea individului. S-a arătat direcția, iar noi toți am fost responsabilizati ca să ne comportăm în așa fel încât să ajungem la obiectiv! Obiectivul a fost să diminuăm răspândirea infecției în așa fel încât sistemul sanitar să nu colapseze.

Deja din primavară, deși nu am avut lockdown, majoritatea celor de 70+ ani s-au autoizolat voluntar, iar mulți dintre ceilalți și-au îngrădit voluntar activitățile.

Viața în Suedia NU ESTE NORMALĂ! Este diferită de cum e în alte țări datorită psihologiei poporului suedez care e natural individualist și respectă recomandările”, a precizat medicul român din Suedia, în scrisoarea către Dan Bittman.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te