Dr. Marinescu, Spitalul Matei Balș: Coronavirusul nu este un virus ucigaș. Dar se răspândește repede

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 17.07.2020 - 18:25

Dr. Adrian Marinescu, din cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a declarat că nu trebuie indusă panica în populație cu privire la Sars-COV 2, dar recomandă prudență în perioada următoare.

SHARE

„Nu aș merge pe varianta care să creeze panică. Trebuie să discutăm foarte clar posibilitățile: avem varianta 1 de evoluție, varianta 2. Panica nu a fost niciodată în regulă.

Mesajele nu trebuie să se schimbe de-a lungul unei pandemii, chiar dacă situația e imprevizibilă, apar elemente noi și se schimbă”, a declarat dr. Adrian Marinescu, în cadrul Newsweek LIVE.

Medicul crede că mult mai important este ca oamenii să înțeleagă cu ce au de-a face. 

„De exemplu, eu nu am spus că este un virus ucigaș. Niciodată.

Dar este un virus foarte contagios. O singură persoană poate să infecteze un număr foarte mare de oameni. Și s-a răspândit ușor pe glob.

Chiar dacă mulți vor face forme ușoare și sunt asimptomatici, sunt 10% cu forme severe și dintre ei se selectează cei care ajung în terapie intensivă, apoi la deces și deja lucrurile se complică”, a menționat medicul de la Institutul de Boli Infecționase „Matei Balș”. 

Un virus ucigaș este un virus care are o mortalitate mare. De exemplu, virusul Ebola are un indice al mortalităţii cuprins între 25%-90% dintre personanele infectate,

Coronavirusul actual are un indice de mortalitate de 5% în România.

Totuși, dr. Adrian Marinescu recomandă prudență, pentru că nimeni nu poate ști dinainte ce fel de formă de boală va face dacă se va infectat cu Sars-COV 2.

„Nu e un virus ucigaș, dar pentru că se transmite cu atâta ușurință și sunt atât de multe cazuri la nivel mondial, problema apare la cei care au afecțiuni cronice.

Dar, din nou atenție, și un tânăr cu probleme cronice, de care știe sau nu, poate să facă o formă severă.

Pacientul de vârstă medie care aparent este sănătos, dar care este supraponderal sau are probleme cardiace de care nu știe poate să facă forme severe.

Starea bună de sănătate poate să fie doar aparentă”, a avertizat medicul. 

Dr. Adrian Marinescu recomandă prudență și când vine vorba de prognozele alarmiste care apar în spațiul public. 

Medicul arată că aceste scenarii nu sunt un dat și pot fi ameliorate dacă respectăm regulile de protecție: mască, distanțare socială și o igienă bună. 

„Când facem o prognoză, trebuie să ne gândim la variante. Când nu se respectă regulile, avem o evoluție, dar dacă se respectă avem altă situație.

Nu trebuie să plecăm de la ideea că orice am face e o fatalitate și vom ajunge oricum în punctul respectiv. Trebuie să gândim constructiv.

Dacă spunem că vor fi mii de cazuri într-o zi orice am face, atunci există tendința de a nu mai face nimic, că oricum nu se schimbă lucrurile”, a precizat dr. Adrian Marinescu. 

799 de noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, dublu față de situația din urmă cu două săptămâni. Previziunile specialiștilor vorbesc de o prognoză de 1500-1600 de cazuri de infectare pe zi în august.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te