CNCAV: 62.996 de persoane vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore, din care 27.674 cu prima doză

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 07.10.2021 - 18:57
62.996 de persoane vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore, din care 27.674 cu prima doză. / Foto: CNCAV
62.996 de persoane vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore, din care 27.674 cu prima doză. / Foto: CNCAV

Un număr de 62.996 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 27.674 reprezintă prima doză, 3.282 - doza a doua şi 32.040 - doza a treia, potrivit CNCAV.

SHARE

Din 27 decembrie 2020, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, au fost administrate 10.607.680 de doze pentru 5.699.821 de persoane, dintre care 5.485.306 au primit schema completă şi 290.851 de persoane au fost vaccinate cu doza a treia.

Doza a treia se administrează din data de 28 septembrie.

Citește și: Fotbalistul Cătălin Vulturar, pe lista The Guardian cu cei mai talentaţi jucători născuţi în 2004

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 41 reacţii adverse, şase de tip local şi 35 de tip general.

De la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 17.443 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 1.858 de tip local şi 15.585 de tip general.

74 de oraşe şi 334 de comune depăşesc incidenţa de 6 cazuri COVID la mia de locuitori

Incidenţa cazurilor de COVID, cumulată la 14 zile, este mai mare sau egală cu 6 la mia de locuitori în 76 de oraşe şi 334 de comune, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, incidenţa este peste 10 la mie în 10 oraşe.

Citește și: VIDEO România, pe ultimul loc în UE ca timp de acces la un medicament nou. 800 de zile de întârziere

Oraşele cu cea mai mare incidenţă sunt:

* Bragadiru (Ilfov) - 15,95
* Videle (Teleorman) - 13,99
* Popeşti-Leordeni (Ilfov) - 13,97
* Voluntari (Ilfov) - 13,92
* Măgurele (Ilfov) - 13,33
* Otopeni (Ilfov) - 12,57
* Bucureşti - 11,49
* Timişoara (Timiş) - 11,43
* Horezu (Vâlcea) - 11,33
* Slănic (Prahova) - 10,71

De asemenea, dintre cele 313 sate şi comune în 86 se înregistrează o incidenţă peste 10 la mie.

Cea mai mare incidenţă se înregistrează în:

* Axintele (Ialomiţa) - 21,35
* Zâmbreasa (Teleorman) - 19,67
* Zam (Hunedoara) - 19,6
* Almăj (Dolj) - 19,2. 

Niciun pat liber ATI pentru pacienţii COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi că atât la nivel naţional, cât şi în Municipiul Bucureşti nu mai sunt paturi libere la ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.

"În data de 7 octombrie, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.484 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de DSP 317 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 139 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale. (...) Atât la nivel naţional, cât şi în Municipiul Bucureşti nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale, care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2", afirmă GCS.

Potrivit sursei citate, 1.556 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări.

GCS susţine că se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

În procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare, precizează sursa citată. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te