Bogdan Oprița, UPU București: O pacientă COVID a așteptat 17 zile să se elibereze un loc la ATI

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 07.04.2021 - 10:44
Bogdan Oprița, UPU București: O pacientă COVID a așteptat 17 zile să se elibereze un loc la ATI. / Foto: b1.ro

​Suntem mai rău decât în toamna trecută, "situația nu este deloc roză, iar valul acesta nu se compară cu precedentele", avertizează Bogdan Oprița, medicul șef al UPU SMURD București și șeful Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Floreasca, într-un interviu acordat HotNews.ro.

SHARE

În spitalele de urgență din București, pacienții COVID, unii dintre ei intubați sau conectați la oxigen, așteaptă cu zilele în UPU eliberarea unui loc la Terapie Intensivă, iar medicii sunt nevoiți să pună tărgi supranumerare pentru a îi putea ajuta pe toți. În acest moment toți bolnavii sunt îngrijiți, dar Bogdan Oprița subliniază că "Suntem în război. Doamne ferește să ajungem să avem un ventilator și doi bolnavi! În situația aceea pe cine pun la ventilator?"

„Doamne ferește să ajungem să avem un ventilator și doi bolnavi!”

Pentru zona dedicată pacienților COVID-19, "avem 16 paturi. Zilnic, în Unitatea de Primiri Urgențe se rulează undeva spre 40 de pacienți și în permanență aceste paturi sunt ocupate. În funcție de momentul orar în care pacienții se prezintă, avem de-a face cu 20 de bolnavi în același timp, uneori și 23. Așadar, suntem forțați să punem tărgi supranumerare, scaune, pentru a îi putea examina, pune la oxigen pe acești oameni și așa mai departe", povestește medicul Bogdan Oprița, șeful Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Floreasca, pentru HotNews.ro.

Unii dintre acești pacienți "vin într-o stare foarte gravă și necesită protezare respiratorie, adică să fie intubați și conectați la un aparat de ventilație mecanică sau ventilație non-invazivă, care presupune tot conectarea la un ventilator. Alții necesită oxigen în fluxuri de oxigen crescute, iar alții necesită oxigen în fluxuri cvasi-normale, adică 10-15 litri. Foarte puțini dintre acești pacienți pleacă acasă."

Aceeași situație este și în celelalte spitale de urgență din București, spune medicul Bogdan Oprița: "Pacienții care sunt în Unitățile de Primiri Urgențe - și nu numai de la spitalul nostru, și de la Universitar, și de la Sfântul Pantelimon, și de la Bagdasar, și de la Elias - sunt internați (direct în UPU - n.red.) și împreună cu colegii noștri de la Terapie Intensivă, de la Boli interne, îi vedem, se stabilește tratamentul, primesc medicația, primesc oxigen."

Singura soluție pe care o avem este să mergem la vaccinare și să păstrăm măsurile

Șeful UPU SMURD București avertizează că "Suntem mai rău decât astă toamnă. Singura soluție pe care o avem este să mergem la vaccinare și să păstrăm măsurile de distanțare socială. Soluția este să vaccinăm cât mai mult din populație, care să nu ajungă la spital."

În Italia, în vârful pandemiei, "se ajunsese în punctul în care îi țineau pe pacienți câte două ore pe un ventilator, prin rotație", își amintește Bogdan Optița. "Nici nu vreau să mă gândesc că am putea ajunge în această situație. Până acum, dacă am avut nevoie de aparate de ventilație mecanică, le-am avut, Departamentul pentru Situații de Urgență ne-a ajutat. Chiar zilele trecute am mai primit 3 ventilatoare, astfel încât să avem ventilatoare pentru toate paturile."

Citește mai mult pe HotNews.ro

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te