Sindromul Williams este o afecțiune genetică rară, caracterizată printr-un profil comportamental unic, care include o empatie profundă și o prietenie ieșită din comun. Deși această deschidere poate părea fermecătoare la prima vedere, ea poate genera provocări serioase în viața de zi cu zi.
Această tulburare este cauzată de absența unei porțiuni a cromozomului 7 și a fost descrisă pentru prima dată în anul 1961. Persoanele afectate prezintă adesea un comportament extrem de sociabil și afectuos, motiv pentru care sunt frecvent percepute ca fiind „prea prietenoase”.
A fi prea drăguț cu cineva poate fi un semn de boală. Ce descoperire au făcut oamenii de știință?
Totuși, acest tip de comportament nu este doar o trăsătură de personalitate, ci o manifestare directă a variației genetice.
Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilustrativ)
Simptome și particularități
Sindromul Williams este asociat cu o serie de simptome fizice, cognitive și comportamentale. Cei afectați pot prezenta:
-
probleme cardiace (în special stenoza aortică supravalvulară),
-
dificultăți de învățare,
-
nivel crescut de anxietate,
-
abilități verbale bine dezvoltate,
-
dificultăți în sarcinile vizual-spațiale,
-
sensibilitate crescută la sunete (hiperacuzie),
-
trăsături faciale distincte.
Unul dintre cele mai remarcabile aspecte este sociabilitatea exagerată. Deși această trăsătură poate fi admirabilă, ea vine cu riscuri: persoanele cu sindrom Williams pot deveni vulnerabile în fața exploatării, din cauza dificultăților în a interpreta corect intențiile celorlalți și în a recunoaște pericolele sociale.
Importanța sprijinului societal
Societatea are un rol esențial în a asigura nu doar toleranța, ci și acceptarea reală a persoanelor cu sindrom Williams. O înțelegere mai profundă a acestei afecțiuni poate facilita integrarea lor în mediile educaționale, pe piața muncii și în comunitate.
Sprijinul psihologic, programele educaționale adaptate și conștientizarea publică sunt factori-cheie în promovarea dezvoltării și independenței pe termen lung.
Prietenia excesivă nu trebuie văzută doar ca un simptom, ci ca o trăsătură specială care, în contextul potrivit, poate deveni un atu ce îmbogățește comunitățile în care trăiesc aceste persoane.
