În pofida promisiunilor lui Marcel Ciolacu, care a declarat că mandatul fostului primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, va fi invalidat, acesta este acum parlamentar, ba chiar face parte din grupul PSD.
În pofida promisiunilor lui Marcel Ciolacu, care a declarat că mandatul fostului primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, va fi invalidat, acesta este acum parlamentar, ba chiar face parte din grupul PSD.
Noul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă, fondator al asociaţiei „Pro Infrastructura“, este un susţinător al A8. Foarte probabil, el îl va avea ca secretar de stat pe Adrian Covăsnianu, de la Moldova vrea autostradă.
UDMR și-a impus punctul de vedere într-o serie de chestiuni esențiale, în viitorul program de guvernare. Printre altele, formațiunea lui Kelemen Hunor a blocat intenția USR-PLUS de a se reveni la sistemul de alegere a primarilor în două tururi.
Preşedintele AUR Bihor, Mihai Lasca, ales deputat AUR a încălcat legea penală, fiind condamnat, în primă instanță, pentru violenţă şi judecat pentru constituirea unui grup criminal organizat.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost ales, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 2:00, preşedinte al Camerei Deputaţilor. Contracandidatul PSD, Alfred Simonis, nu a reușit să adune voturile decât 110 voturi.
Anca Dragu (USR-Plus), fost ministru al Finanțelor Publice în guvernul Cioloș, a fost votată la conducerea Senatului României, fiind prima femeie care ocupă această poziție.
După ce presa a scris că adeverința medicală care i-ar permite senatoarei AUR Diana Șoșoacă să nu poarte mască este falsă, aceasta a amenințat cu plângeri penale.
"Adeverința Șoșoacăi era falsă. Doamna senator a mințit, cum ar veni. Frățică, totuși, câtă minte să ai - avocat și parlamentar fiind - să fluturi un document fals ca să nu porți mască?! De fapt nu minte, obraz.", a scris luni seara, pe Facebook, jurnalista Liliana Ruse.