Premierul Florin Cîţu le-a transmis delegaţilor la Congresul PNL că atât timp cât el va fi preşedinte al partidului nu va purta niciodată "o geacă pe care scrie 'Votaţi PSD'", iar liberalii nu vor face niciodată alianţă cu social-democraţii.
Premierul Florin Cîţu le-a transmis delegaţilor la Congresul PNL că atât timp cât el va fi preşedinte al partidului nu va purta niciodată "o geacă pe care scrie 'Votaţi PSD'", iar liberalii nu vor face niciodată alianţă cu social-democraţii.
Susţinătorii preşedintelui PNL, Ludovic Orban, au întrerupt de mai multe ori, sâmbătă, la Congresul liberalilor, discursul premierului Florin Cîţu, scandând sau fluierând.
Premierul Florin Cîţu, candidat la şefia PNL, a declarat sâmbătă că, după congres, Partidul Naţional Liberal va ieşi mai puternic şi se va pregăti în fiecare zi pentru a câştiga alegerile din 2024.
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat sâmbătă ca îşi doreşte ca guvernarea să continue într-o coaliţie cu USRPLUS şi a precizat că, în cazul în care Dacian Cioloş va intra într-un guvern condus de Florin Cîţu, atunci şi el îşi va părăsi postul de la Bruxelles.
PSD ar obţine 37% din voturi dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, urmat de PNL - 20%, AUR - 14% şi de USR PLUS - 13%, conform unui sondaj realizat de Avangarde, condus de invitatul aproape permanent al Antenei 3 Marius Pieleanu, la comanda PSD.
Turul II al alegerilor din USR PLUS este marcat de noi suspiciuni ale unor fraude care ar fi pregătite de tabăra Barna: aceasta ar vrea să modifice mii de adrese de email, care să permită membrilor de partid să voteze.
Dan Voiculescu, fondatorul PPU-SL, a scris pe blogul său că președintele Klaus Iohannis nu a fost niciodată la sediul companiei sale, Grivco. Precizarea sa apare liderul USR PLUS Stelian Ion a scris că Iohannis este „premierul de la Grivco”.
Liberalul Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a scris pe Facebook că președintele Iohannis ar trebui să- pună premier fie pe ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, fie pe Ilie Bolojan, dacă poate fi convins.