Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare, cu 155 de voturi "pentru", 21 "împotrivă" şi 90 de abţineri.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare, cu 155 de voturi "pentru", 21 "împotrivă" şi 90 de abţineri.
Organizația USR Sector 4 a publicat, pe pagina sa de Facebook, o serie de elogii aduse ministrului Cristian Ghinea care amintesc de cultul personalității în regimul Ceaușescu.
După ce ministrul Justiției, Stelian Ion, a postat pe pagina sa de Facebook că a solicitat respingerea raportului de audit al Inspecției Judiciare în vederea revocării din funcție a Inspectorului-șef, Ana Birchall a intervenit cu o explicație.
Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că prin Compania Naţională de Investiţii au fost depuse proiecte în valoare de 7 miliarde de lei și nu mai este nevoie de Program Național de Dezvoltare Locală 3 (PNDL).
Premierul Florin Cîţu a declarat în plenul Parlamentului, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că actuala coaliţie de guvernare e "puternică, unită" şi pregătită să guverneze cel puţin opt ani.
Clotilde Armand câștigă în instanță: desființarea a trei structuri ale Sectorului 1, Administrația Piețelor, Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și a Unităților Sanitare Publice și Centrul Cultural, a fost legală.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, întrebat ce opinie are despre decizia CCR prin care hotărârea revocării Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului este neconstituţională, că trebuie văzută motivarea Curţii Constituţionale. „Probabil procedura va trebui rafinată”.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, întrebat pe cine preferă mai degrabă la şefia PNL între Florin Cîţu şi Ludovic Orban, că „mai degrabă cine va câştiga alegerile”.