Situație cu totul revoltătoare în Teleorman unde un fost judecător, pensionar special, încasează lunar o pensie care este de 14 ori mai mare decât pensia medie din județ.
Situație cu totul revoltătoare în Teleorman unde un fost judecător, pensionar special, încasează lunar o pensie care este de 14 ori mai mare decât pensia medie din județ.
Competiţia pentru Primăria Capitalei se va duce între Nicuşor Dan şi Gabriela Firea sau poate apărea un candidat integru şi competent, care îi poate învinge pe amândoi, este de părere primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Comisia Europeană a prelungit restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina până pe data 15 septembrie, Regulamentul Uniunii Europene fiind deja publicat în Jurnalul Oficial, a declara ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, marţi, la Bratislava, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de preşedintele Republicii Slovace, Zuzana Caputova, şi de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda.
Magistrații au anunțat că vor protesta față de modificările condițiilor de pensionare. Judecătorii spun că își vor întrerupe activitatea în cursul săptămânii viitoare. Sunt procese care nu vor fi, totuși, amânate.
Tribunalul Bihor a decis că fostul deputat AUR Mihai Lască a mințit și trebuie să șteargă un clip în care acuza că în pandemie oamenii sunt omorâți în spital
Marcel Ciolacu a declarat că îşi menţine părerea că în privinţa pensiilor speciale trebuie o reformă şi a afirmat că va duce această reformă "până la capăt".
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu a declarat miercuri că este pregătit pentru rotativa guvernamentală. Liderul PSD a spus că este protocol în acest sens și că nu există nicio decizie care să- infirme. Discuțiile pe acestă temă se vor relua după greva profesorilor.