Un ministru din guvernul Ciucă a scris în CV că vorbește româna la nivel avansat. E membru UDMR

DE Edi Neagu | Actualizat: 24.11.2021 - 22:01
Guvernul Ciucă pornește la drum. FOTO: presidency.ro

Premierul desemnat, Nicolae Ionel Ciucă, a depus marţi, la Parlament lista completă a miniştrilor care fac parte din viitorul guvern al coaliţiei PSD-PNL-UDMR. Membrii Cabinetului lui Nicolae Ciucă au în CV-uri competențe și „abilități sociale”, „dinamism” sau „eficiență”.

SHARE

Premierul desemnat, Nicolae Ionel Ciucă, a depus marţi, la Parlament lista completă a miniştrilor care fac parte din viitorul guvern al coaliţiei PSD-PNL-UDMR. Digi24.ro a consultat CV-urile viitorilor miniştri, depuse odată cu lista cabinetului Ciucă. Adrian Câciu, propus pentru şefia ministerului Finanţelor, a lucrat până acum pe post de consilier la primăria oraşului Buzău. Viitorul ministru al Economiei, Florin Spătaru, a lucrat până în prezent exclusiv în domeniul construcţiei navelor. În lista de „competenţe”, ministrul Dan Vîlceanu a inclus şi „operare calculator”, iar la „limbi cunoscute”, ministrul Dezvoltării Cseke Attila a precizat „limba română - nivel avansat”.

Viitorul ministru al Finanţelor, Adrian Câciu, este de profesie economist: a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, cu o licenţă în Relaţii şi afaceri internaţionale, în 1997, şi un master în managementul proiectelor de dezvoltare rurală şi regională. În perioada 2001-2007, Câciu a lucrat la Agenţia Domeniilor Statului (şef corp de control, inspector de specialitate). Din 2007 şi până în 2020, Câciu a activat, în diverse funcţii la Agenţia Domeniilor Statului şi Ministerul Agriculturii.

Citește și: Putin amenință NATO: Rusia și Belarus vor continua să răspundă provocărilor, inclusiv militare

Din noiembrie 2020, Adrian Câciu este „consilier personal primar” la primăria municipiul Buzău, instituţie condusă de Constantin Toma (PSD). Acum, fostul consilier local e nominalizat să preia şefia ministerului de Finanţe, unul dintre cele mai importante portofolii ale guvernului.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a consemnat în CV, la capitolul limbi cunoscute: Maghiara - limba maternă, Româna - nivel avansat, Engleza - Nivel de bază.

Florin Mihai Spătaru, propus să conducă Ministerul Econoniei a lucrat toată viaţa, conform CV-ului său, în industria navală. Astfel, din 1995 şi până în 2018, Spătaru a lucrat la Şantierul Naval Galaţi (în prezent Damen Shipyard Galaţi).

Citește și: CCR l-a scăpat pe Isărescu de ștampila oficială de colaborator al Securității

Din 2018 şi până în prezent, Florin Spătaru a lucrat ca director de Resurse Umane şi Afaceri Corporate la Şantierul Damen Mangalia.

Dan Vîlceanu (propus ministru al Fondurilor Europene) bifează în propriul său CV, la capitolul „Competenţe şi abilităţi sociale”, „abilitate de comunicare, creativitate, dinamism, eficienţă, spirit de echipă”.

La capitolul „competenţe şi aptitudini de utilizare a calculatorului”, Vîlceanu a trecut „operare calculator, utilizarea unor programe de contabilitate”

Hobby-urile declarate ale lui Dan Vîlceanu sunt muzica, sportul, filmele, călătoriile.

Marius Budăi (PSD, propus ministrul Muncii) declară, la capitolul „Educaţie şi Formare, că a absolvit, în 2000, un curs „Utilizare PC compatibile IMB (Windows 98 şi Microsoft Office, Internet, Reţele)”.

În privinţa „aptitudinilor şi competenţelor organizatorice”, deputatul PNL, Florin Roman (propus ministru al Digitalizării) menţionează:„capacitate de analiză şi sinteză, corectitudine în relaţiile de muncă, asumare a responsabilităţii, dinamic, spontan, capabil la program prelungit, muncă în echipă, adept al prioritizării”.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te