Va demisiona premierul Ciucă? Stroe: Soluţii rapide nu trebuie să afecteze stabilitatea guvernării

DE Alexandru Pop | Actualizat: 22.05.2023 - 14:01
Premierul Nicolae Ciucă - Foto: gov.ro

Întrebarea săptămânii este dacă va demisiona sau nu prim-ministrul liberal Nicolae Ciucă. Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, atrage atenţia că soluţiile rapide nu trebuie să afecteze stabilitatea guvernării şi continuitatea este obiectivul numărul unu.

SHARE

Ionuţ Stroe a fost întrebat dacă premierul Nicolae Ciucă va demisiona vineri, aşa cum este înţelegerea în Coaliţie.

Va demisiona vineri Nicolae Ciucă?

“Înţelegerea şi angajamentul public în faţa românilor, a tuturor. Suspendarea discuţiilor privind funcţiile din viitorul Guvern sau aceste crize care necesită soluţii rapide nu trebuie să afecteze stabilitatea guvernării şi evident necesitatea punerii în aplicare a acestor angajamente luate în faţa românilor", spune reprezentantul PNL, conform News.ro.

Ionuţ Stroe, purtător de cuvânt al PNL - Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

"Din punctul nostru de vedere", arată Ionuţ Stroe, "este esenţial ca, odată invocată stabilitatea politică, să o urmăm şi să ne aducem aminte că raţiunea acestei stabilităţi politice este, evident, continuarea tuturor angajamentelor pe care le-am făcut în faţa românilor".

Citeşte şi: Ciolacu cere oprirea negocierilor din Coaliție. Greva profesorilor, pensiile speciale - prioritare

"Evident, luăm în considerare şi acest moment tranzitoriu, care trebuie să se finalizeze rapid şi, evident, continuarea guvernării", a continuat Stroe.

"Continuitatea este obiectivul nostru numărul unu, în actualul context politic”, a explicat purtătorul de cuvânt al PNL.

El a precizat că PNL nu a guvernat cu ochii la sondaje şi că nu fuge de responsabilitate.

Citeşte şi: Negocierile din coaliție, blocate. Grindeanu cere să rămână în guvern. Miza: 120 km de autostradă

“Pentru noi, liberalii, este o mare responsabilitate, pe care am asumat-o frontal, am depăşit foarte multe crize. Niciodată nu am guvernat cu ochii la sondaje. Avem rezultate. Premierul s-a implicat personal în toate situaţiile de până acum.

Avem creştere economică, avem un PNRR, care se implementează, chiar dacă cu dificultate. În momentul de faţă, nu avem niciun fel de întârziere.

Avem absorbţia fondurilor [europene] la maxim. Există reforme angajate, există investiţii, care au depăşit 7% din PIB, în derulare. (….)

Asumare

Nu am spus că gradul de mulţumire este la cote maxime. Am spus că PNL şi premierul Ciucă [şi-]au asumat cu toate greutăţile şi responsabilităţile această guvernare şi să nu aibă cineva impresia că vom abdica vreodată de la acest principiu care a definit toată guvernarea liberală.

Nu fugim de responsabilitate, guvernarea nu este o corvoadă pentru noi, este o mare responsabilitate asumată”, a declarat Ionuţ Stroe.

Stroe a mai precizat că este vital să fie continuate discuţiile privind agenda de guvernare.

Au fost crize mai mari

“Am avut crize mult mai mari decât cea din momentul de faţă din zona învăţământului. Există soluţii, astăzi Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor, Ministerul Educaţiei şi cel al Fondurilor Europene au început deja demersurile să rezolvăm această problemă şi vă spun sincer că nu vedem niciun fel de problemă ca această ţară şi această coaliţie să meargă înainte.

Trebuie să avem continuitate în lucrurile bune pe care le-am făcut până acum, trebuie să avem continuitate în tot ce am angajat şi am onorat până în momentul de faţă.

Este absolut vital să continuăm şi discuţiile din cadrul coaliţiei privind agenda de guvernare, privind programul de guvernare pe care ni-l dorim a fi îmbunătăţit şi să ne onorăm toate angajamentele în faţa românilor.

Contează mai puţin decontul politic

Ce contează în momentul de faţă este stabilitatea şi buna guvernare, mai puţin decontul politic, cine pierde şi cine câştigă.

Modalitatea în care se realizează această colaborare, această rotativă, inclusiv negocierea viitoarelor funcţii în guvern se pot iniţia foarte, foarte rapid. 

Suntem siguri că există voinţă politică, atât din partea noastră, a liberalilor şi credem că şi din partea social-democrată şi credem că interesul general este pus înaintea oricăror funcţii politice sau altor interese”, a completat Ionuţ Stroe.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te