Uniunea Europeană este o structură politică, economică și socială aflată în dificultate. UE este tot mai fragmentată. Pe de o parte, incertitudinea continuă în ceea ce privește Brexit și cel mai probabil nu se va găsi o soluție convenabilă pentru uniune și pentru Marea Britanie nici până la 31 octombrie.
Pe de altă parte, naționalismul populist e tot mai accentuat, regăsindu-se inclusiv în politica oficială a mai multor guverne: cel italian, care se autonomizează față de regulile UE, cel polonez, unde partidul de guvernănt insistă pe ideea de stat suvern, sau cel de la Budapesta, care de asemenea are abordări suveraniste.
Integrarea statelor membre nu este, așadar, suficientă, ceea ce le împiedică să rezolve proble ce deranjează populația. Migrația este una dintre acestea, iar riscul de atentat terorist rămâne crescut. Frontierele Uniunii Europene s-au dovedit o „strecurătoare”, în ciuda echipamentelor scumpe folosite pentru a le supraveghea. Nu se știe clar câți oameni fără drept au intrat în Uniunea Europeană.
Prin urmare, candidații Mișcării Populare vor milita în Parlamentul European pentru accelerarea procesului de integrare a tuturor statelor membre.
Din păcate, inclusiv România este restantă la acest capitol: trebuia să fim de mult în zona euro. Nu suntem. Intrarea în euro este un element de integrare profundă. Avem comisar de politică externă a UE, dar guvernul actual PSD-ALDE nu ține cont de acesta. De exemplu, a fost ignorată decizia europeană ca nici un stat membru să nu recunoască Ierusalimul ca capitală a Israelului, atunci când guvernul a anunțat mutarea ambasadei României în acest oraș.
Politica externă a României trebuie să fie articulată la nivelul intereselor de securitate şi economice europene, înţelegând că securitatea şi prosperitatea unei naţiuni sunt strâns legate nu doar la nivel național, cât și la nivelul Uniunii Europene.
Mişcarea Populară susţine o politică externă activă, profesionistă, care să integreze valorilor noastre naţionale cu cele europene. Mişcarea Populară va acţiona pentru realizarea obiectivelor internaţionale ale
României şi pentru asigurarea cu prioritate a protecţiei intereselor cetăţenilor săi.
Obiective ale politicii externe promovate de Partidul Mișcarea Populară
1. Protejarea şi promovarea intereselor României şi ale cetăţenilor săi din punct de vedere politic, de securitate, economic, social şi cultural;
2. Consolidarea rolului decizional al României în Uniunea Europeană şi NATO şi valorificarea, cu mai mare eficacitate, a beneficiilor care decurg din statutul României de stat membru al celor două structuri;
3. Consolidarea Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI cu Statele Unite ale Americii, precum şi a parteneriatelor strategice cu Marea Britanie şi Polonia;
4. Promovarea şi susţinerea, la toate nivelurile, a dezideratului comun al unirii celor două state;
5. Implicarea României atât în Balcanii de Vest, dar mai ales în Vecinătatea Estică, atât pentru asigurarea securităţii naţionale, cât şi în scopul promovării valorilor europene şi euro-atlantice, vizând accelerarea procesului de integrare europeană şi
euro-atlantică;
6. Promovarea sistematică a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor/comunităţilor româneşti din statele din vecinătatea României, în conformitate strictă cu standardele europene, precum şi cu valorile fundamentale care guvernează societăţile democratice;
7. Consolidarea parteneriatelor pe care România le-a dezvoltat în ultimii ani şi promovarea de noi parteneriate în regiunea extinsă a Mării Negre, inclusiv în Caucazul de Sud şi Asia Centrală;
8. Promovarea dimensiunii economice a politicii externe, prin atragerea de investiţii străine şi promovarea produselor şi companiilor româneşti pe pieţele externe.
Rolul României în cadrul UE
Partidul Mișcarea Populară îşi reafirmă angajamentul față de proiectul european, fiind ferm convinsă de superioritatea modelului politic, economic şi de securitate al UE. Europa poate garanta prosperitatea şi securitatea tuturor cetăţenilor ei și, în acest sens, Partidul Mișcarea Populară propune următoarele direcții de acțiune:
- Consolidarea guvernanţei economice, a Uniunii Economice şi Monetare;
- Susţinerea pe mai departe a politicii agricole comune şi a politicii de coeziune în cadrul Uniunii Europene;
- Finalizarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, fără condiţionalităţi politice, prin îndeplinirea criteriilor care au stat la baza creării acestui Mecanism;
- Aderarea României la spaţiul Schengen pe baza îndeplinirii standardelor acquis-ului Schengen și fără condiționalități politice;
- Implementarea Strategiei Europene a Dunării prin promovarea proiectelor privind infrastructura, transportul şi interconectarea pieţei energetice;
- Promovarea Sinergiei Mării Negre şi a Parteneriatului Estic în susţinerea obiectivelor strategice ale României în Vecinătatea Estică;
- Adoptarea unei Strategii Europene a Mării Negre;
- Continuarea demersurilor în statele membre care menţin restricţii, dar şi la Comisie şi Parlamentul European, astfel încât drepturile cetăţenilor români, în calitate de cetăţeni europeni, să fie pe deplin respectate;
- Susţinerea politicii de extindere a UE, cu accent pe Balcanii de Vest, cu luarea în considerare a respectării depline a condiţiilor de aderare, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţii române.
- Rezolvarea crizei refugiaţilor prin afirmarea principiului solidarităţii europene şi a valorii Tratatelor constitutive ale UE. Respingerea principiului impunerii cotelor obligatorii.
Partidul Mișcarea Populară susţine consolidarea profilului de stat aliat european cu vocaţie transatlantică, cu rol stabilizator şi predictibil în regiune.
Contribuţia la reformarea continuă a Uniunii Europene prin creşterea gradului de integrare a statelor membre până la realizarea Statelor Unite ale Europei.
Rolul României în cadrul NATO
- Dezvoltarea sistemului NATO de apărare antirachetă, ca misiune importantă a Alianţei, pe baza principiului indivizibilităţii securităţii Aliaţilor;
- Afirmarea NATO ca forum de consultări între Aliaţii europeni şi America de Nord, pe baza susţinerii întăririi legăturii transatlantice între Aliaţi;
- Consolidarea prezenţei regionale a NATO, mai ales în regiunea extinsă a Mării Negre;
- Susţinerea politicii „uşilor deschise”, promovând continuarea extinderii Alianţei în Balcanii de Vest şi în Vecinătatea Estică;
Promovarea unei relaţii pragmatice între NATO şi Rusia, cu respectarea deplină a principiilor şi valorilor aliate;
O nouă fază a parteneriatului cu SUA
Parteneriatul Strategic cu SUA reprezintă o dimensiune fundamentală a politicii externe şi de securitate a
României.
Partidul Mișcarea Populară consideră că acest parteneriat trebuie să intre într-o nouă fază, în care excelenta cooperare în domeniul politico-militar şi de securitate trebuie să fie completată cu o dinamică pozitivă a domeniilor de cooperare economică, la nivel social, cultural şi interuman;
Partidul Mișcarea Populară susţine necesitatea operaţionalizării Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, urmărind valorificarea deplină a perspectivelor de cooperare deschise de aceasta.
Includerea României în programul Visa Waiver, în contextul promovării şi adoptării în SUA a noii legislaţii în domeniu.
O punte către Chișinău
Perspectiva Republicii Moldova este UE și NATO, prin Unirea cu România. Iar Partidul Mişcarea Populară este singurul din România care a făcut din acest deziderat un proiect de ţară consistent şi articulat.
În acest sens, Partidul Mișcarea Populară militează pentru:
- Apropierea celor două state pe teritoriul cărora trăieşte un singur popor, în scopul realizării dezideratului Unirii;
- Creşterea alocărilor financiare ale UE pentru Republica Moldova;
- Continuarea asistenţei bilaterale şi internaţionale, în special a celei europene şi a SUA; acordarea de sprijin pentru stabilizarea macroeconomică;
- Implementarea Planului de Acţiune, semnat la 3 martie 2012, pentru aplicarea Declaraţiei Comune de instituire a unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Moldova;
- Deplina interconectare pe gaze şi energie electrică;
- Creşterea numărului de burse acordate tinerilor din Republica Moldova pentru studii liceale şi universitare.