„Dragi prieteni, în urmă cu puțin timp am primit rezultatul testului COVID-19 și este pozitiv. După ce un coleg de partid a fost confirmat pozitiv, cu două zile în urmă, am ales să mă izolez și să mă testez.
Fiind optimist de felul meu vă anunț că pentru câteva zile <rămân pozitiv>. Ceilalți colegi, membri de partid care s-au testat sunt negativi, iar sediul partidului a fost dezinfectat imediat. Nu prezint simptome, așa că rămân izolat la domiciliu și încep procesul de recuperare. Vă îndemn să respectați, în continuare, toate măsurile de protecție și de distanțare”, a anunțat Zetea, președinte PSD Maramureș și vicepreședinte PSD național pe infrastructură.