luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

România ar putea intra, parțial, în Schengen. Ciolacu susține că Austria „şi-a flexibilizat poziția”

Data publicării: 10.12.2023 • 08:21 Data actualizării: 10.12.2023 • 10:51
România ar putea intra parțial în Schengen. Ciolacu susține că Austria „şi-a flexibilizat poziția” - Foto: Profimedia Images
România ar putea intra parțial în Schengen. Ciolacu susține că Austria „şi-a flexibilizat poziția” - Foto: Profimedia Images

România ar putea intra, parțial, în Schengen. La Consiliul JAI din 5 decembrie 2023, Viena a blocat aderarea țării noastre, dar premierul Marcel Ciolacu susține că, între timp, Austria „şi-a flexibilizat poziția”.

Premierul Marcel Ciolacu a scris, sâmbătă seara, pe Facebook, că Austria ”şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România”.

”Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene”, explică el.

Citește și: Paradoxul Schengen. Toți spun că România îndeplinește criteriile, dar ne ignoră la vot

România ar putea intra parțial în Schengen. Ciolacu susține că Austria „şi-a flexibilizat poziția”.

”Am spart gheaţa. Austria şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România. Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene”, a postat Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

El a adăugat că ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, are mandat să ducă negocierile la bun sfârşit.

"După ani de zile de aşteptări, vom realiza împreună şi acest vis. România merită în Schengen.", a adăugat premierul.

Citește și: Un europarlamentar „aruncă bomba” în problema Schengen. Austria și Olanda, „păpușate” de Germania

Și Bulgaria speră la o „aderare parțială” la Schengen

Principalele probleme sunt cu transportatorii care au timpi foarte mari de așteptare la frontierele Schengen, iar pierderile sunt absolut uriașe și se regăsesc în costul final al produselor din România și Bulgaria, dar și în țările unde sunt exportate.

Vladimir Kissov, fost negociator-șef pentru aderarea Bulgariei la UE și fost ministru adjunct de externe a declarat pentru presa bulgară că: "Am pierdut mult timp cu guverne interimare și instabilitate în Bulgaria, atunci când acest lucru nu era obiectivul principal. Iar problema intrării în Schengen trebuia menținută tot timpul. Și, bineînțeles, mai mult lobby politic și diplomatic", a subliniat el și a precizat că Bulgaria are un susținător serios în Austria - în persoana Benitei Ferrero-Waldner, fost ministru austriac și comisar european, laureată a Ordinului Munților Balcani.

Sunt un optimist moderat și cred că vom obține o aderare parțială la Schengen, a spus Kissov, dar a subliniat că așa-numita aderare parțială a Bulgariei la Schengen este "o treabă de iezuit":

"Cu o astfel de decizie, doar indivizilor le va fi mai ușor să călătorească, dar din punct de vedere economic nu se va reflecta bine asupra țării. Principalele probleme sunt cu camioanele și transportatorii la frontierele terestre. Acest lucru este valabil în ambele sensuri - din Bulgaria în Schengen și din Schengen în Bulgaria. Absolut totul devine mai scump. Pierderile economice vor fi atât pentru întreprinderile noastre, cât și pentru consumatorii din Bulgaria."

Este imperios necesar să se insiste asupra unui termen limită pentru intrarea deplină în Schengen”, a subliniat el cu tărie.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră