PSD: Prelungirea stării de urgență fără soluții pentru economie e o inconștiență totală

DE Andrei Mocanu | 13.04.2020 - 13:31

„Nu vom fi de acord să avem încă o lună #pierdută pentru cetățeni și pentru economie”, susține președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

SHARE

Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunțat că partidul va vota în Parlament prelungirea stării de urgență, anunțată de către președintele României, doar dacă guvernul PNL vine și cu măsuri pentru a garanta revenirea economiei. 

„Prelungirea stării de urgență trebuie să fie însoțită obligatoriu de următoarele lucruri:

- Transparentizarea informării, deciziilor și achizițiilor efectuate de Guvern pe perioada stării de urgență;
- Plan de acțiune pe termen scurt și mediu în domeniul sanitar pentru #testarea populației, o condiție obligatorie pentru reîntoarcerea rapidă la muncă și reluarea activităților economice ;
- Măsurile economice și sociale, pentru cetățeni și mediul de afaceri, pentru protejarea #puterii de cumpărare a românilor, #păstrarea locurilor de muncă și #limitarea efectelor crizei economice (cele luate până cum sunt inaplicabile și insuficiente, după cum se poate observa!);
- Proiectele majore de #investiții pe care Guvernul le va demara pe perioada stării de urgență pentru a reporni economia;
- Măsurile care vor fi luate pe perioada stării de urgență în #agricultură pentru limitarea efectelor secetei și asigurarea necesarului de hrană pentru populație”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat săptămâna trecută, după întâlnirea cu premierul şi cu mai mulţi miniştri, că va fi necesară prelungirea stării de urgenţă cu încă o lună, iar decretul va fi emis la începutul acestei săptămâni.

Starea de urgență a fost declarată în România pe 6 martie.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te