Noul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, a menționat în declarația de avere depusă în martie, pe când era secretar de stat în aceeași instituție, că în anul 2020 o obținut de la firma la care este asociat unic un salariu de 14.400 de lei.
La fel și soțul său, care a obținut ca angajat al propriei firme tot echivalentul luna al unui salariu minim pe economie.
Cei doi au precizat că anul trecut au câștigat câte 1.200 de lei pe lună din salarii.
Totuși, veniturile familiei ministrului Sănătății sunt mult mai bune. Cele două firme le-au adus dividente consistente.
Astfel, Ioana Mihăilă a obținut 137.000 de lei. Firma soțului ei a mers și mai bine, căci acesta a încasat dividente de 382.850 de lei.
Avantajul încasării veniturilor din dividente: diferența de impozit
Metoda prin care un proprietar de firmă încasează o parte din venituri prin salariul minim, iar restul sumei prin alte soluții de plată este largă răspândită în economia românească și are legătură cu așa numita „optimizare fiscală”.
Altfel spus, impozitul pe dividente este mai mic decât taxele pe salarii.
În 2021, de exemplu, un angajat din Romania nu poate primi pentru munca prestată într-o firmă o sumă mai mică de 2.300 de lei brut. Dupa scăderea taxelor obligatorii către strat, acesta rămâne cu salariu net de 1.386 de lei.
Impozitul pe salariu este 16%. Se adaugă contribuția la asigurările sociale, de 25%, și contribuția la asigurările de sănătate de 10%. Practic, aproape jumătate din salariu se duce pe impozitele și taxele la stat.
În schimb, dacă asociații dintr-o firmă încasează veniturile sub formă de dividente, nu trebuie să plătească decât un impozit de 5% din suma primită plus o taxă fixă de 2.760 de lei, pentru contribuțiile sociale și de sănătate, dacă valoarea dividentelor depășește 12 salarii minime pe economie.
Astfel, pentru salariul minim, Ioana Mihăilă a plătit la stat, în 2020, impozite și taxe de 7.344 de lei.
În schimb, pentru o sumă de nouă ori mai mare, cea încasă ca divdende, noul ministru al Sănătății a plătit la stat doar 9.610 de lei.
Newsweek România a încercat să discute cu Ioana Mihăilă despre declarația sa de avere, dar aceasta nu a răspuns la telefon.