Nicușor Dan a promulgat legea care șterge anumite datorii de TVA. Cine poate scăpa de banii ceruți de ANAF?
Președintele Nicușor Dan a promulgat o lege care anulează, în anumite situații, obligațiile de TVA stabilite retroactiv de ANAF pentru contribuabili cărora le-a fost anulat codul de TVA. Măsura vizează și dobânzile și penalitățile aferente.
Președintele Nicușor Dan a anunțat marți că a promulgat Legea nr. 177/2026 privind anularea unor obligații fiscale, act normativ care reglementează anumite situații în care contribuabilii cărora le-a fost anulat codul de TVA au primit ulterior decizii de impunere pentru perioade fiscale anterioare.
Nicușor Dan a promulgat legea care șterge anumite datorii de TVA. Cine poate scăpa de banii ceruți de ANAF?
Potrivit informațiilor publicate de News.ro, legea se referă la contribuabilii care, deși nu au facturat distinct TVA și nu au colectat taxa de la clienți, s-au trezit ulterior cu obligații fiscale stabilite retroactiv de ANAF, la care s-au adăugat dobânzi și penalități.
Nicușor Dan a explicat că noua lege intervine în aceste situații și anulează, în cazurile prevăzute expres de actul normativ, atât obligațiile fiscale principale, cât și accesoriile aferente.
„Am promulgat o lege importantă care corectează o inechitate produsă în aplicarea regimului TVA și vine în sprijinul contribuabililor afectați. Prima situație pe care legea o îndreaptă este cea a contribuabililor cărora le-a fost anulat codul de TVA și care, deși nu au facturat distinct și nu au colectat TVA de la clienți, s-au confruntat ulterior cu stabilirea retroactivă, prin decizii de impunere, a unor obligații de TVA, la care s-au adăugat dobânzi și penalități”, a transmis președintele.
Potrivit acestuia, pentru unele întreprinderi, acumularea acestor obligații pentru perioade fiscale anterioare a generat o povară financiară importantă.
„Legea corectează această situație prin anularea obligațiilor fiscale principale și a accesoriilor aferente pentru cazurile expres prevăzute de lege. Sunt acoperite atât obligațiile deja stabilite prin decizii de impunere, cât și situațiile în care decizia a fost emisă, dar nu a fost încă comunicată, precum și cele în care organul fiscal nu a emis încă decizia pentru perioadele vizate de lege”, a mai spus Nicușor Dan.
Nu dispar toate datoriile de TVA
Președintele a subliniat că măsura nu reprezintă o anulare generală și necondiționată a obligațiilor de TVA.
Legea nu îi exonerează pe contribuabilii care au facturat distinct TVA sau au colectat efectiv taxa de la beneficiari. În aceste situații, obligația fiscală rămâne.
„Este important de subliniat că nu vorbim despre o anulare generală și necondiționată a obligațiilor de TVA”, a precizat Nicușor Dan.
Potrivit informațiilor publicate după promulgare, dacă sumele care intră în categoria prevăzută de lege au fost deja achitate, contribuabilii pot solicita restituirea lor.
Aplicarea concretă a noilor prevederi va necesita o procedură stabilită de ANAF. Potrivit președintelui, instituția are la dispoziție 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru aprobarea procedurii de aplicare.