Naționalizarea mascată a Pilonului II de pensii, pe masa Guvernului. Ciolacu neagă că s-a discutat

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 26.09.2023 - 20:03
Naționalizarea mascată a Pilonului II de pensii, pe masa Guvernului. Ciolacu neagă că s-a discutat - Foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea
Naționalizarea mascată a Pilonului II de pensii, pe masa Guvernului. Ciolacu neagă că s-a discutat - Foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Tensiuni, în coaliția PSD-PNL. Deputatul liberal Florin Roman a afirmat că între amendamentele la proiectul măsurilor fiscale PSD s-a strecurat un articol care practic ”naţionalizează” Pilonul II de pensii. Premierul Marcel Ciolacu a negat că s-a discutat așa ceva.

SHARE

Liderii coaliţiei s-au reunit la Palatul Victoria, înainte de şedinţa de Guvern, pentru a stabili ce amendamente aprobă în proiectul de lege privind asumarea răspunderii Executivului pe măsurile fiscale și se pare că a ieșit cu „scântei”.

Deputatul liberal Florin Roman a afirmat că un amendament la proiectul de lege privind măsurile fiscale pentru care Guvernul Ciolacu urmează să-şi angajeze răspunderea în Parlament, propus de secretarul de stat PSD în Ministerul Finanţelor, Daniela Pescaru, ce presupunea o "naţionalizare mascată a Pilonului II de pensii", s-a strecurat în lista modificărilor care urmau să fie susţinute de PNL şi PSD, liberalii cerând retragerea acestuia.

Citește și: PSD și PNL negociază cu UDMR măsurile fiscal-bugetare pe care Guvernul Ciolacu vrea să și le asume

Roman a spus că liberalii i-au solicitat preşedintelui partidului, Nicolae Ciucă, să intervină în coaliţie pentru a fi retras şi, totodată, PNL a depus un amendament care prevede că, de la data intrării în vigoare a actului normativ şi până la 31 decembrie 2028, nu se vor opera modificări asupra Legii 411/2004 privind fondurile de pensie administrate privat decât cu privire la majorarea contribuţiei individuale.

"Astăzi, parlamentarii Partidului Naţional Liberal s-au găsit într-o ipostază surprinzătoare.

În timpul şedinţei de vot final, practic, am primit pe grupul deputaţilor PNL o situaţie cu amendamentele pe care urmau să le susţină liderii de grup ai PNL şi ai PSD.

Aici era şi un articol 7, care pentru noi a fost o surpriză totală, prin care practic se propunea naţionalizarea oarecum mascată a pilonului 2 de pensii, o propunere care vine de la secretarul de stat al PSD, doamna Daniela Pescaru, şi doar vigilenţa noastră a făcut să observăm acest lucru.

Citește și: Guvernul nu mai are bani pentru mâncarea elevilor. Ce se va întâmpla cu programul „Masa caldă”

Practic, aşa cum vă amintiţi, PNL a luptat timp de patru ani cu regimul Dragnea pentru a apăra Pilonul II de pensii.

Acum era o formă mai diluată, în sensul că nu mai era obligativitate, era o opţionalitate, în schimb modul în care era redactat acel amendament era unul extrem de periculos, în sensul că cei care nu optau în scris, repet în scris, pentru a continua Pilonul II de pensii se trezeau că peste noapte tot ceea ce au agonisit practic merge într-o naţionalizare mascată", a explicat Florin Roman, relatează Agerpres.

El a menţionat că parlamentarii liberali i-au solicitat preşedintelui Nicolae Ciucă să intervină la nivelul coaliţiei de guvernare.

"Şi, ca să fim siguri că nu există loc de întoarcere, am depus şi un amendament, împreună cu preşedintele Comisiei de buget-finanţe, domnul deputat Huţucă, în care am precizat că, prin excepţie de la prevederile articolului trei, capitolul 2 - măsuri fiscale, de la data intrare în vigoare a prezentei legi şi până la 31 decembrie 2028, nu se vor opera modificări asupra Legii 411/2004 privind fondurile de pensie administrate privat decât cu privire la majorarea contribuţiei individuale, pentru că, aşa cum ştiţi şi dumneavoastră, avem un jalon în PNRR care prevede creşterea contribuţiei pentru anul viitor", a declarat Roman.

Citește și: Salariile a milioane de români vor scădea cu câteva sute de lei. Ce domenii vor fi afectate

Întrebat dacă premierul Marcel Ciolacu ştia de acest amendament, Florin Roman a răspuns: "Nu ştiu dacă domnul Ciolacu ştia, dar nici nu cred că era străin de acest subiect, pentru că nu cred că doamna secretar de stat ar fi dat drumul".

"Dar, nu vreau să fac acuzaţii fără acoperire. Cert este că noi, cel puţin, avem această informaţie că autoarea acestui text este doamna secretar de stat.

Noi sigur că vom avea o discuţie cu ministrul de Finanţe, pentru că se ştie foarte clar şi să fie foarte clar: este o linie roşie peste care Partidul Naţional Liberal nu trece.

Noi am spus astăzi că e bine că am observat acest lucru şi dumneavoastră sau, mă rog, majoritatea dintre dumneavoastră ştiţi că, în acel moment, în cadrul grupului PNL a izbucnit o discuţie destul de serioasă. Din acel moment, am făcut ceea ce trebuie să facem, adică am depus un amendament asumat de PNL prin care noi spunem că nu se umblă la pilonul 2 de pensii.

Să fie foarte clar că nu ne asumăm politic o asemenea chestiune, iar în această perioadă din alte părţi se dădea pe surse că ar fi o susţinere din partea noastră. Am clarificat aceste lucruri prin depunerea acelui amendament. Şi, totodată, noi spunem foarte clar că avem decizia Biroului Politic Naţional peste care nu poate trece niciun liberal, decât dacă ea se modifică, că nu se umblă în pilonul 2 de pensii", a mai explicat Florin Roman.

Premierul Marcel Ciolacu a precizat că în coaliţie nu s-a discutat vreun amendament privind modificarea Pilonului II de pensii

Premierul Marcel Ciolacu a precizat, după dezvăluirea deputatului liberal Florin Roman și înainte de şedinţa de Guvern, că în cadrul coaliţiei de guvernare nu s-a discutat vreun amendament care să vizeze modificarea Pilonului II de pensii.

În acest sens, şeful Executivului a subliniat că nu a discutat nici cu preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi nici cu actualul ministru al Finanţelor, Marcel Boloş, amendarea prin proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare a Pilonului II de pensii.

Precizarea a venit la solicitarea presei acreditate la Guvern, care l-a întrebat despre un amendament la proiectul de lege privind măsurile fiscale pentru care Guvernul urmează să-şi angajeze răspunderea în Parlament, referitor la eliminarea obligativităţii contribuţiei la Pilonul II de pensii.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te