Elevii din România nu vor mai primi mâncare din partea statului, la mai puțin de o lună de la începerea anului școlar.
Guvernul României a anunțat că a consumat deja banii pentru programul „Masa caldă”, fondurile fiind alocate doar până în iunie.
Elevii din România nu vor mai beneficia de mâncarea alocată de Guvernul țării prin programul „Masa caldă”.
Reprezentanții Ministerului Educației au anunțat că fondurile au fost alocate doar până în luna iunie, deși școala a început de aproape o lună.
Acum se pregătesc noile norme de aplicare pentru perioada septembrie-decembrie, cu banii rămași din perioada grevei profesorilor.
Guvernul nu mai are bani pentru mâncarea elevilor. Ce se va întâmpla cu programul „Masa caldă”
Niciun elev din România nu mai primește mâncare la școală în programul „Masa caldă”. Secretarul de stat Florian Lixandru anunță că Ministerul Educației abia acum pregătește normele de aplicare, cu banii rămași din perioada grevei profesorilor, pentru septembrie-decembrie.
De pe 11 septembrie, niciun școlar nu a mai primit masa caldă promisă de Guvern.
Abia în aceste zile se lucrează la Hotărârea de Guvern care să aprobe distribuția fondurilor pentru perioada rămasă până la finalul anului.
Banii pentru masa caldă până în decembrie ar proveni din economiile strânse în perioada grevei profesorilor din mai-iunie.
Lixandru a mai anunțat că programul pentru un milion de elevi care ar primi masă la școală, conform legii Deca-Iohannis, ar urma să fie implementat abia din ianuarie 2024, fiind finanțate aceleași 450 de școli din țară, ca în anul școlar trecut.
„În ceea ce privește masa caldă, am avut programul pilot care se va transforma începând cu 2024 în program național, care tot conform acestei noi legi a învățământului preuniversitar va include un număr de 1.000.000 de beneficiari ai unei mese calde în unitățile de învățământ.
Elevii din România au rămas fără masa dată de Guvern
La acest moment lucrăm la Hotărârea de Guvern privind funcționarea acestui program, urmând ca din ianuarie 2024 să și implementăm în mult mai multe școli decât am avut până acum.
Pe perioada rămasă septembrie-decembrie urmează să se aprobe Hotărârea de Guvern de continuare a programului, pentru că sunt fonduri rămase la dispoziția primăriilor, necheltuite datorită faptului că a fost grevă în mai și iunie, s-au făcut economii, sunt bani alocați, este păcat să nu folosim acești bani pentru a acorda copiilor această facilitate, servirea unei mese calde în școală”, a declarat secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar din Ministerul Educației, Florian Lixandru, potrivit edupedu.ro.
Așadar, Ministerul Educației ar vrea să continue programul-pilot vechi până în decembrie 2023, până să demareze legislația care prevede ca masa caldă să devină Programul Național Masa Sănătoasă, pentru că nu a alocat bani decât până în luna iunie 2023, fără să ia în calcul modificările legislative ulterioare și starea economiei.