Ludovic Orban: Suntem într-o situație politică din care nu are de câștigat nimeni

DE Edi Neagu | 02.09.2021 - 11:53
Orban vrea să discute cu Cîțu. FOTO: Facebook

Președintele PNL a făcut apel la Florin Cîțu să înțeleagă gravitatea momentului.

SHARE

Preşedintele PNL, Ludovic Orban a declarat, joi, că în acest moment este "o situaţie politică din care nu are nimeni de câştigat" şi orice plecare din coaliţie duce la pierderea majorităţii.

Orban a făcut un "apel apăsat" la premierul Florin Cîţu să înţeleagă gravitatea momentului şi la USR PLUS să nu pună presiune asupra Guvernului.

CITEȘTE ȘI: Ambasada Marii Britanii îi chema pe afgani la Poarta Abbey, deși era „iminență de atac terorist”

"Suntem într-o situaţie politică din care nu are nimeni de câştigat, nici premierul Cîţu, nici USR PLUS şi nici o altă formaţiune politică din coaliţia de guvernare. Ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal sunt în primul rând garant al unităţii Partidului Naţional Liberal, dar în acelaşi timp obiectivul meu este acela de a garanta funcţionarea coaliţiei care a format majoritatea parlamentară şi care a reuşit învestirea Guvernului. Nu putem guverna fără ca fiecare dintre formaţiunile politice care semnat acordul de coaliţie să susţină programul de guvernare", a afirmat Orban.

El a spus că nu se poate arunca în aer unitatea coaliţiei din "motive conjuncturale".

CITEȘTE ȘI: VIDEO Aventurile lui Van Damme în România: petrecere cu Dani Mocanu, beție în taxi, bătut în baruri

"Fac un apel apăsat în primul rând către premierul Florin Cîţu şi către toţi colegii din PNL să înţeleagă gravitatea momentului. Guvernarea presupune maturitate, echilibru, dialog, respect faţă de partenerii de guvernare, presupune responsabilitate faţă de cetăţeni. Nu putem din motive conjuncturale să aruncăm în aer unitatea coaliţiei. Fac apel şi către colegii din USR PLUS să înţeleagă că nu este o soluţie să pună presiune asupra Guvernului din care fac parte şi să spună chiar că s-ar alia cu PSD", a susţinut Orban, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te