LIVE România își alege președintele. Prezență la urne, la ora 20.00: Peste 9.000.000!

DE Elena Petrescu | Actualizat: 04.05.2025 - 20:17
LIVE România votează. Antonescu, Simion, Nicușor Dan, Ponta și Lasconi candidează pentru președinte - FOTO: Profimedia (imagine cu rol ilustrativ)
LIVE România votează. Antonescu, Simion, Nicușor Dan, Ponta și Lasconi candidează pentru președinte - FOTO: Profimedia (imagine cu rol ilustrativ)

LIVE România votează. Antonescu, Simion, Nicușor Dan, Ponta și Lasconi candidează pentru președinte. Alegerile prezidențiale din 2025 au intrat în linie dreaptă, iar românii din întreaga lume sunt chemați să decidă cine va conduce țara pentru următorii cinci ani.

SHARE

Alegerile prezidențiale din 2025 au intrat în linie dreaptă, iar românii din întreaga lume sunt chemați să decidă cine va conduce țara pentru următorii cinci ani.

20.15 Prezența la vot a trecut de 50%. 9,2 milioane de alegători s-au prezentat la urne.

19.30 Până la această oră, s-au prezentat la urne 7.888.084 de alegători în România. În străinătate, au votat 917.950 de persoane.

17.36 Aproape 800.000 de alegători au votat în diaspora, până la ora 17:00.

De asemenea, structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au înregistrat, duminică, 146 de sesizări de posibile incidente electorale, fără să fie înregistrate situații deosebite din punctul de vedere al atribuțiilor structurilor Ministerului.

16.13 641 de deținuți de la Penitenciarul Aiud, din cei 698 cu drept de vot, și-au exercitat dreptul la vot, conform Agerpres.

15.18 Candidatul Victor Ponta a votat la alegerile prezidențiale. 

14.47 Se repetă fenomenul din decembrie? Mulţi votanţi refuză să răspundă la sondaje. ”Avem 50% refuzuri de a răspunde”, a explicat reprezentanta unui institut sociologic, conform Mediafax, care realizează unul dintre sondajele de exit-poll. Ea descrie un fenomen.

14.00 Numărul românilor care au votat în țară, până  la ora 14.00, a depăşit pragul de 5 milioane: 5.154.024. Anul trecut, până la aceeaşi oră, în turul 1 votaseră 4.882.978, cu 271.046 mai puțin. În diaspora, au votat 624.940 de români.

13.00. Până la ora 13:00, au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, 4.399.722 de alegători, reprezentând 24,46% din numărul celor înscriși în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.

12.00 Prezență - record, la urne. Peste 3,5 milioane de români (19,4%) au votat până la această oră: 2.998.627 în România, 502.089 în străinătate. 

11.30 Candidatul indepedent la alegerile prezidenţiale, Daniel Funeriu, a afirmat că a votat pentru Românie în care familiile noastre trăiesc în adevăr, dar şi pentru o Românie în care să putem crede cu toţii.

„Azi votăm al zecelea preşedinte al României. Am votat pentru o Românie în care familiile noastre trăiesc în adevăr, pentru o Românie în care să putem crede cu toţii, pentru o Românie ghidată de busola noastră morală, clar orientată înspre vest”, a transmis Daniel Funeriu după ce a votat.

11.25 Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a afirmat că a votat cu un preşedinte care are o voce echilibrată într-o lume tot mai divizată şi mai radicalizată şi a precizat că este nevoie de o Românie demnă în Uniunea Europeană, cu o voce profesionistă.

„Am votat pentru o Românie demnă, europeană şi echilibrată. Am votat cu un candidat care are capacitatea să reprezinte România demn, echilibrat în Uniunea Europeană, am votat pentru responsabilitate.

Astăzi mă bucur să văd că avem o participare bună, peste media obişnuită a românilor la vot. Mă bucur că românii înţeleg importanţa momentului pe care îl avem pentru că în joc este destinul României pentru foarte mulţi ani de acum înainte.

Sunt, poate, cele mai importante alegeri după 1990, când se stabileşte din nou direcţia ţării, aşa cum prin Revoluţia din 1989 a luat drumul libertăţii şi astăzi suntem la o răscruce de drumuri”, a afirmat Emil Boc.

11.20 Candidatul Partidului Liga Acțiunii Naționale la alegerile prezidențiale, Silviu Predoiu, a spus că a votat duminică „pentru o Românie respectată, realizată, recunoscută”.

"Am votat pentru o Românie care, atunci când primește programul Visa Waiver, îl primește pentru că îl merită, nu pentru că îl cerșește. O Românie care, când dă ceva, dă pentru că știe că trebuie să dea, nu pentru că i se spune să dea", a spus Predoiu.

El a adăugat că a votat pentru o Românie „schimbată în bine”.

„Am votat pentru o Românie schimbată în bine, o Românie a bunăstării, a siguranței. Am votat pentru competență, caracter, curaj", a mai spus candidatul la alegerile prezidențiale.

11.10 Premierul Marcel Ciolacu spune, la ieșirea de la urne, că a votat pentru ca România să meargă înainte: „mă bucur că avem un număr atât de mare de români care au votat și în diaspora”.

 „Nu cred că ne permitem o criză politică. O criză politică, în acest moment, ar duce la haos, ar duce la o incapacitate de plată și cred că nu ne dorim, niciunii dintre noi, acest lucru”, a afirmat prim-ministrul.

10.50 Prezență - record, la urne. Aproape 2,5 milioane de români (13,7%) au votat până la această oră: 2.009.122 în România, 447.878 în străinătate. 

10.45 Fostul președinte Traian Băsescu a declarat la ieșirea de la urne pentru prezidențiale că „De acest vot depinde schimbarea”, explicând că România nu mai poate continua în formula politică actuală. 

9.50 Crin Antonescu: "Am votat pentru o Românie unită, puternică şi demnă."

Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat duminică dimineață că a votat pentru o Românie unită, puternică şi demnă şi a apreciat prezenţa mare la vot, care va da legitimitate alegerilor şi forţă morală noului preşedinte.

„Este o zi foarte importantă. Mă bucur că, după primele indicii, avem atât în diaspora, cât şi pe teritoriul ţării, o prezenţă masivă, poate o prezenţă record. Acesta este un lucru extraordinar de important pentru legitimitatea acestor alegeri, pentru forţa morală a viitorului preşedinte.

Mă  bucură că românii ies la vot, sper să o facă pe tot parcursul zilei. Am votat pentru o României unită, pentru o României puternică, pentru o României demnă”, a spus el.

 

9.30 Prezență record la alegerile prezidențiale 2025. Peste 1.100.000 de români au fost deja la urne și și-au ales viitorul președinte al României.

09.20 Kelemen Hunor: „Am votat pentru a nu ne întoarce cu 35 de ani în trecut"

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a votat, duminică, la un Colegiul Naţional Unitarian „János Zsigmond” din Cluj-Napoca.

„Am votat pentru a nu ne întoarce în trecut, pentru a merge înainte și pentru a evita o aterizare forțată care pentru România ar însemna întoarcerea cu 30-35 de ani în istorie.

Rog pe toți cei care astăzi se mai gândesc, dacă să meargă sau nu la vot, să meargă la vot, fiindcă este pe de o parte datoria fiecăruia să voteze, dar este mult mai important să decidem noi fiecare, să nu lăsăm pe alții să decidă în locul nostru. Deci, haideți la vot! Până la ora 21 se poate vota”, a spus Kelemen Hunor.

09.05 Nicuşor Dan: Am votat pentru mulţi oameni tăcuţi, cinstiţi, muncitori, pe care nu i-a reprezentat nimeni până acum. Am votat pentru dreptate

„Am votat pentru mulţi oameni tăcuţi, cinstiţi, muncitori, pe care nu i-a reprezentat nimeni până azi. Am votat pentru speranţă, pentru un nou început pentru România, o ţară care are oameni capabili şi aici, şi în diaspora, şi în Republica Moldova, capabili să facă din ţara asta ceea ce merită.

Am votat cu realism pentru că România trăieşte un moment dificil şi nu ne putem aştepta ca cei care au dus România în groapă să o scoată. Şi am votat pentru dreptate şi pentru acel candidat care să poată face dreptate pentru România”, a declarat Nicuşor Dan, la ieşirea din secţia de votare.

09.00 Se votează masiv la alegerile prezidențiale.

În 2024, la ora 9 votaseră în România 547.000 de oameni. Astăzi au votat 740.000, cu 193.000 mai mult. O creștere de 35%.

În 2024, la ora 9 au votat în străinătate 227.000. Astăzi au votat 408.000. O creștere de 80%.

08.40 Ilie Bolojan, apel ferm în ziua alegerilor: „Vremurile liniștite au apus. Votați așa cum vă dictează conștiința.”

Prezent la Şcoala Gimnazială Nr. 150 din Capitală, Ilie Bolojan a declarat că România traversează o perioadă dificilă, în care fiecare vot contează pentru stabilitatea și direcția viitoare a statului român.

„Am votat astăzi fiind conștient de importanța acestor alegeri pentru România. E o perioadă complicată, iar vremurile liniștite au apus. Președintele României va da direcțiile importante ale politicii noastre externe și a celei de apărare. De acestea vor depinde siguranța țării noastre și faptul că vom rămâne o țară de încredere”, a declarat Ilie Bolojan.

În plan intern, liderul politic a accentuat nevoia de colaborare instituțională și reformă:

„Președintele va trebui să colaboreze cu majoritatea parlamentară, cu Guvernul, pentru a reconstrui încrederea, pentru a reforma statul și pentru a crea oportunități și dezvoltare pentru români.”

El a transmis un îndemn clar către alegători: „Din aceste motive, fiecare cetățean responsabil care se prezintă la vot poate face istorie pentru România. Și îndemnul meu pentru toți cetățenii României este să se prezinte la vot, indiferent de opțiunea pe care o au. Votați așa cum vă dictează conștiința.”

08.15 Aproape 400.000 de români au votat, în 2 zile, în străinătate, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale, cu 50% mai mulți față de turul I din noiembrie 2024. Cele mai mari prezențe în diaspora au fost înregistrate până acum în Italia și Marea Britanie. 

08.00 Călin Georgescu și George Simion au ajuns la secțiile de votare. 

"Evident că ne dorim cu toții ”Turul 2 înapoi”. A venit vremea să ne luăm țara înapoi. Sus inimile și veți fi liberi! Doar cu Dumnezeu înainte!”, a spus Călin Georgescu.

George Simion a declarat că a votat cu Călin Georgescu.

"Am votat cu Călin Georgescu. Suntem aici cu o singură misiune, revenirea la democrație, revenirea la ordinea constituțională. Nu am niciun alt obiectiv decât ca poporului român să-i fie respectate drepturile și tot ce îmi doresc este să facem dreptate pentru români.”, a spus George Simion.

07.40. 200.000 de români au votat deja până la această oră.

07.00  S-au deschis toate secțiile de votare. Românii pot vota până la ora 21.00. În diaspora este a treia zi de vot.

Lavinia Șandru, candidat din partea PUSL la președinție, a votat PUSL,  a votat la Colegiul Dimitrie Cantemir din București.

Citește și: Alegeri prezidențiale. S-au deschis secțiile de votare. 18.000.000 de români sunt așteptați la urne

LIVE România votează. Crin Antonescu, George Simion, Nicușor Dan, Ponta și Lasconi pentru președinție

Pe 4 mai are loc primul tur de scrutin, iar competiția este una extrem de strânsă, cu 11 candidați în cursa pentru Palatul Cotroceni.

Citește și Comunicat oficial MAE: Acuzațiile privind votul în diaspora sunt false și subminează alegerile

Prezență record în diaspora: peste 325.000 de voturi deja exprimate până sâmbătă, 3 mai, ora 19:00

Potrivit datelor oficiale oferite de Autoritatea Electorală Permanentă, până sâmbătă, 3 mai, ora 19:00, peste 325.000 de români au votat în afara granițelor țării. Numărul include și cei 4.106 alegători care au optat pentru votul prin corespondență. Comparativ cu scrutinul precedent, participarea este semnificativ mai mare: la aceeași oră, în noiembrie 2024, votaseră doar 180.000 de persoane.

Citește și Anchetă: Implicarea Rusiei în alegerile anulate: Șoșoacă, prima opțiune. Georgescu, rezerva

Românii din diaspora au la dispoziție trei zile pentru a vota

În străinătate, secțiile de votare sunt deschise pe 2, 3 și 4 mai, între orele 07:00 și 21:00 (ora locală). În total, au fost organizate 965 de secții de votare în diaspora. Dacă la ora închiderii urnelor există persoane prezente în interiorul secției sau la coadă, votarea poate continua până cel târziu la ora 23:59 (ora României).

Programul secțiilor de votare din România și condiții pentru alegători

Secțiile de votare din țară sunt deschise duminică, 4 mai, între orele 07:00 și 21:00. Alegătorii care sunt în secție sau în fața acesteia la ora 21:00 pot vota până cel târziu la 23:59. Aproximativ 19 milioane de buletine de vot au fost tipărite și distribuite de prefecturi către secțiile din fiecare județ.

Citește și Dovezile de iubire ale lui George Simion față de Rusia. Cum s-a înconjurat de oameni pro-Putin?

În București vor funcționa aproape 1.300 de secții de votare. Alegătorii pot consulta Registrul Electoral online, folosind CNP-ul, pentru a afla secția de votare unde sunt arondați.

Acte de identitate acceptate la vot

Pentru a putea vota, cetățenii români trebuie să prezinte un document valabil:

  • Cartea de identitate sau cartea electronică de identitate

  • Cartea de identitate provizorie

  • Buletinul de identitate

  • Pașaport diplomatic sau de serviciu (inclusiv electronic)

  • Carnetul de serviciu militar (pentru elevii școlilor militare)

  • Pașaport simplu sau temporar (pentru românii din diaspora)

Cei 11 candidați înscriși în cursă

Alegerile din mai 2025 aduc în fața electoratului 11 candidați:

  1. George Simion (AUR)

  2. Crin Antonescu (PSD-PNL-UDMR)

  3. Elena Lasconi (USR)

  4. Cristian Terheș (PNCR)

  5. Lavinia Șandru (PUSL)

  6. Victor Ponta (independent)

  7. Sebastian Popescu (PNR)

  8. Silviu Predoiu (PLAN)

  9. John-Ion Banu-Muscel (independent)

  10. Daniel Funeriu (independent)

  11. Nicușor Dan (independent)

Alegerile prezidențiale au loc după anularea scrutinului din 2024

Alegerile din 4 mai sunt organizate după ce primul tur din noiembrie 2024 a fost anulat de Curtea Constituțională, în urma unei decizii fără precedent. Atunci, Călin Georgescu și Elena Lasconi obținuseră cele mai multe voturi, dar scrutinul a fost invalidat pe fondul suspiciunilor de ingerințe externe, promovare mascată și finanțări dubioase.

Documentele desecretizate de CSAT, SRI și SIE au arătat implicarea Rusiei în campanie și susținerea controversată de care a beneficiat candidatul Călin Georgescu. CCR a interzis candidatura acestuia la alegerile din 2025.

Votul, monitorizat internațional

O delegație din Statele Unite, condusă de vicepreședintele Comisiei Federale pentru Alegeri, James E. Trainor, se află în România pentru a observa desfășurarea procesului electoral. Oficialul american a fost primit la Palatul Victoria de premierul Marcel Ciolacu și a subliniat importanța transparenței și integrității votului.

MAE respinge acuzațiile privind nereguli în diaspora

Ministerul Afacerilor Externe a transmis un comunicat prin care infirmă acuzațiile privind presupuse nereguli la votul din diaspora. MAE a calificat astfel de afirmații drept „încercări grave și flagrante de manipulare” și a asigurat că procesul electoral se desfășoară în condiții bune.

Campania electorală s-a încheiat oficial

Campania electorală s-a încheiat sâmbătă, 3 mai, la ora 07:00. Conform legii, orice formă de propagandă electorală este interzisă până la finalul votării. Sunt interzise inclusiv transmiterea de mesaje prin SMS sau online care pot influența opțiunea alegătorilor.

Când aflăm primele rezultate

Conform legislației în vigoare, exit-poll-urile pot fi publicate doar după închiderea urnelor, adică începând cu ora 21:00. Biroul Electoral Central va publica date oficiale privind prezența la vot și rezultatele provizorii pe parcursul serii și în zilele următoare.

Context politic: Ilie Bolojan – președinte interimar

România este condusă în prezent de Ilie Bolojan, devenit președinte interimar după demisia lui Klaus Iohannis, pe 12 februarie 2025. Fostul șef al statului a părăsit funcția în contextul unei proceduri de suspendare declanșate de Parlament.

Alegătorii sunt chemați să aleagă un nou președinte într-un context marcat de instabilitate, tensiuni geopolitice și interes crescut pentru viitorul european al țării.

Vom actualiza acest articol pe parcursul zilei cu cele mai noi informații despre votul din România și diaspora.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te