Acum câteva zile, Glăvan a explicat de ce îl susține pe Orban: “Vă invit să ne uităm în oglindă, noi membrii PNL, și să recunoaștem că, deși de jumătate de an țara are guvern stabil, paradoxal, reformele sunt sublime însă întârzie nepermis. Toată atenția politică este pe vaccinare, de parcă nu există nimic altceva de făcut în România. Defilăm toată ziua cu reforma în sus și cu reforma în jos, dar practic șovăim să întreprindem reforme structurale“.
CITEȘTE ȘI: Rusia susține că va desfășura noi unități militare în apropierea granițelor occidentale
Glăvan l-a atacat azi, indirect, și pe premierul Florin Cîțu, după ce acesta a spus că, oricum, companiile de stat nu fac investiții, așa că este justificată decizia ca profitul lor să fie transformat în dividende, încasate, în cea mai mare parte, de Executiv.
“Din ciclul „Nu trece o zi fără o reformă”
Ieri s-a inaugurat Centrul Euro-Atlantic pentru reziliență și noroc că s-a dorit neapărat să se transmită public momentul, că altminteri trecea complet pe sub radar. Scopul acestei instituții, înființată de guvern în luna martie, este să studieze, firește, reziliența. Printre obiectivele sale regăsim – țineți-vă pălăriile – elaborarea de concepte și doctrine (??) în domeniul rezilienței; analiza evoluțiilor globale transversale (??) pentru dezvoltarea instrumentelor de anticipare strategică (??) în vederea ameliorării riscurilor care pot afecta reziliența societală (...)
De câți oameni credeți că este nevoie să cerceteze reziliența, să elaboreze doctrine, să anticipeze strategic, să ofere formare profesională pentru sărmanii care nu anticipează strategic, dar care astfel vor fi scoși din bezna ignoranței etc.?
De 70 de oameni.
Neapărat președintele este secretar de stat, iar adjunctul sub-secretar de stat. Aceștia și cabinetele acestora se adaugă la cele 70 de posturi“, a arătat Glăvan.
Liberalul Glăvan desființează Centrul NATO pentru Reziliență
El a scris, ironic că acest centru “este o mostră de investiție în viitorul țării, pentru care nu vom plăti dobânzi, ci vom încasa dividende, da-da“.
“Nu știu din ce bani vor fi susținute aceste activități, dar cred că din profiturile alea luate de la companiile de stat, care – nu-i așa? – oricum nu fac investiții“, a mai afirmat liberalul.
El a postat și o fotografie în care arată că Institutul Levantului, condus de Emil Constantinescu, are 36 de angajați, iar acest centru - 70.