Urmează numirea unui nou judecător la CCR. Senatorii au aprobat procedura

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 11.06.2025 - 20:03
Liber pentru numirea unui nou judecător la CCR. Senatorii au aprobat procedura - Foto: Profiemdia Images
Liber pentru numirea unui nou judecător la CCR. Senatorii au aprobat procedura - Foto: Profiemdia Images

Senatul a aprobat declanșarea procedurii de numire a unui nou judecător la CCR după ce mandatul lui Marian Enache a expirat. Cei interesați trebuie să depună dosarele până pe 20 iunie.

SHARE

Biroul permanent al Senatului a aprobat, miercuri, declanșarea procedurii de numire a unui nou judecător la Curtea Constituțională, în urma solicitării lansate de CCR.

Biroul permanent a stabilit următorul calendar al procedurii. 

Liber pentru numirea unui nou judecător la CCR. Senatorii au aprobat procedura.

Conform procedurii, depunerea candidaturilor va avea loc până la data de 20 iunie 2025, audierile în Comisia juridică şi depunerea raportului comisiei juridice, în data de 23 iunie 2025, iar înscrierea raportului în proiectul ordinii de zi a Senatului, tot în data de 23 iunie 2025.

”Potrivit prevederilor Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, candidaturile pot fi depuse la Comisia juridică de numiri, disciplină, imunităţi şi validări de către grupurile parlamentare, deputaţi şi senatori”, subliniază Senatul. 

Potrivit Legii 47/1992, candidaturile pot fi înaintate Comisiei juridice de grupurile parlamentare, dar și de parlamentari individuali.

 Marian Enache a fost numit judecător al CCR, de către Senatul României, în 2016, pentru un mandat de 9 ani, scrie news.ro.  

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te