DNA cere control judiciar pentru Elena Udrea, condamnată la opt ani, suspectată că ar pleca din țară

DE Alex Darvari | Actualizat: 05.03.2021 - 01:15
Elena Udrea / FB

Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor.

SHARE

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, luarea măsurii controlului judiciar faţă de fostul ministru Elena Udrea, după ce a fost condamnată în primă instanţă la 8 ani de închisoare în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.

În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor. Ea a primit 3 ani pentru instigare la delapidare şi două pedepse pentru instigare la spălarea banilor, de 3 şi 5 ani, acestea au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 5 ani cu executare, arată Agerpres.

Alte condamnări: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări) - 6 ani pentru luare de mită; Victor Tarhonm (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea) - 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal) - 3 ani cu suspendare pentru delapidare. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te