„Am auzit zilele acestea grupul bocitoarelor din PSD în frunte cu Marcel Ciolacu, expert în vânătoare alături de Omar Hayssam şi Liviu Dragnea care anunţă eşecul PNRR, care vorbeşte de pulverizarea PNRR, în condiţiile în care sunt continuate discuţiile tehnice între Bucureşti şi CE.
Guvernele PSD nu au făcut proiecte importante cu bani europeni. PSD e partidul cel mai puţin îndreptăţit să dea lecţii despre fonduri europene, deoarece nu ştie să aducă bani europeni. PSD e groparul cu bani europeni în România. E suficient să ne amintim de spitalele regionale, de autostrăzile colorate doar pe hârtie.
Citește și: Ghinea, despre moțiunea PSD: Este un banc prost. PSD fuge de PNRR ca dracu' de tămâie
Doamna Corina Creţu o ştiţi cu siguranţă pentru aţi propus-o comisar european. O citez – „Se minte cu neruşinare şi se spune că la CE blocăm aceste proiecte pe care nu le avem. Am aprobat tot ce s-a putut aproba. Avem nevoie de proiecte noi. Avem bani necheltuiţi şi nu avem proiecte”.
La începutul lui noiembrie 2019 dezangajarea era iminenţă, riscul de dezangajare fiind de 550 milioane euro. Am reuşit să evităm acest risc. Tot în acel moment rata de absorbţie era de 32,34%, adică 9, 99 miliarde euro. După doar un am şi jumătate am ajuns la o rată de absorbţie de 55%, adică 16,85 miliarde euro, la care se adaugă peste 10 miliarde euro plăţi către fermieri”, a afirmat Călin Bota, de la tribuna plenului.
Citește și: Dosarul Colectiv, împărţit în două: Piedone va fi judecat separat în luna septembrie
Deputatul PNL a mai spus că PNRR va avea succes şi acest lucru va arăta adevărat faţă a PSD şi anume un partid retrogat, ancorat îmn trecut, o formaţiune care se teme de viitor.
„PSD ştie să investească doar în afacerile Tel Drum, în cele ale lui Dragnea. (...) Vă este frică de faptul că PNRR va fi un succes şi că realizarea investiţiilor prin PNRR va arăta adevărata faţă a PSD - un partid populist, un partid ancorat în trecut, un partid care se teme de viitor. Temeţi-vă pentru că PNRR va avea succes în România. Vom face investiţii prin acest plan, vom face şi alte investiţii. PNL nu va vota această moţiune simplă”, a completat Bota.