După ce ALDE a părăsit alianța de guvernare, Victor Ponta a condiționat sprijin pentru guvernul Dăncilă doar dacă premierul își retrage candidatura, iar PSD îl sprijină la rândul său pe Mircea Diaconu. Dăncilă l-a ignorat, deocamdată.
Viorica Dăncilă cere semnături, între timp, de la oameni pentru a se înscrie în cursa pentru Cotroceni. Astfel, într-o postare plătită de Partidul Social Democrat, actualul premier se prezintă drept „un președinte muncitor și implicat”.
Noua lideră a PSD nu spune și ce anume a muncit și în ce s-a implicat, având în vedere faptul că PSD nu a făcut autostrăzi (anul acesta s-au deschis vreo 20 de kilometri), cele 8 spitale regionale nu au nici studiu de fezabilitate, iar pe copii îi așteaptă 2.000 de școli fără apă curentă și 4.000 fără autorizații ISU.
Cât de implicată e Dăncilă a declarat chiar ea:
„Am dovezi despre relația mea cu Dragnea, dar credeți că e bine să ies public? Nu, pentru că nu am să vorbesc de rău un fost președinte. Am fost izolată șase luni în Guvern. Nu am avut voie să fac nimic. Nu mă acuzați că că am fost apropiată de Dragnea, pentru că nu eu am luat deciziile în partid. Eu eram izolată și aveam interzis să vorbesc cu colegii. Se plăteau bani de la partid ca să mă atace la TV", a declarat Viorica Dăncilă în fața colegilor din CEX.
Totuși, acum Dăncilă sprijinul românilor. Și femeilor: „Dacă și tu își dorești un președinte prezent, activ și implicat în rezolvarea problemelor comunității, te chem alături de mine. Semnează pentru candidatura mea la președinția României și rămâi la curent cu activitatea din campanie”.
(captura este de pe pagina Mirelei Predoiu)