„Nu aş merge pe decont pentru că, dacă stăm numai să decontăm şi să avem răfuieli la centru sau în judeţe, nu ar fi un lucru bun pentru noi, nu ar fi o abordare constructivă. Cred că este foarte important să facem o analiză: unde s-a greşit în fiecare judeţ, unde nu se mai poate face nimic şi acolo trebuie să luăm măsuri, de ce s-a pierdut în anumite judeţe, unde s-a greşit la nivel de centru, că trebuie toţi să ne asumăm lucrurile, să avem o discuţie sinceră, fără patimă, astfel încât să fim foarte pregătiţi pentru alegerile locale şi parlamentare", a susținut Dăncilă, în interviul pe care Digi24 l-a difuzat luni seară, citat de News.ro.
Întrebată atunci despre rezultatul slab obținut la prezidențiale, ea a spus că, în trecut, „era linişte în PSD”, organizaţiile erau consolidate, iar liderii care au candidat se aflau la conducere de mai mult timp.
Dăncilă a susţinut, de asemenea, că a preluat PSD "cu mai multe grupări în partid" şi cu un scor electoral mic, iar consolidarea partidului a început abia de câteva luni, după alegerile europarlamentare.
Întrebată dacă crede va avea aceeaşi soartă ca ceilalţi lideri care au pierdut alegerile prezidenţiale şi care au fost schimbaţi rapid din funcţie, Dăncilă a spus că ar trebui schimbată numai prin decizie a Congresului care a şi ales-o preşedinte al PSD.
„Vom vedea. Vom avea o discuţie în CEX. Dacă într-adevăr liderii consideră că faptul că am adus partidul la treizeci şi ceva la sută, dacă liderii consideră că e vina preşedintelui partidului pentru că nu s-a câştigat decât în cinci judeţe, atunci vom face un Congres şi vom vedea ce se va întâmpla. Dar eu nu vreau să plec de la reaua-credinţă a colegilor mei din teritoriu, vreau să plec de la un sentiment de unitate şi echilibru şi să găsim toate acele metode care să ne ajute să ne consolidăm poziţia . (...) M-a ales Congresul, tot Congresul să dea jos preşedintele partidului”, a spus Dăncilă.
Cu toate acestea, luni, mai mulți lideri ai PSD au făcut presiuni asupra ei pentru a demisiona, iar Marcel Ciolacu a anunțat că ar fi convins-o să demisioneze.
Întrebată, de asemenea, dacă i se cere demisia ca act de asumare a eşecului, Dăncilă a afirmat că "prima dată trebuie să-şi asume cei care au pierdut”.
Dăncilă a mai spus că în ceea ce o priveşte PSD a pierdut alegerile pentru că nu a avut timp să se organizeze şi că era nevoie de o strategie "pornind de la comunitate, de la judeţ şi pe urmă la nivel naţional".
Citește și: Surse: Ciolacu ar fi reușit să-și asigure sprijinul baronilor la șefia PSD