Cîțu s-a supărat că Ciucă și PSD rectifică rectificarea lui de buget. A cerut o ședință în coaliție

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 26.11.2021 - 11:43
Cîțu s-a supărat că Ciucă rectifică rectificarea lui de buget. A cerut o ședință în coaliție. Foto Inquam Photos/Octav Ganea
Cîțu s-a supărat că Ciucă rectifică rectificarea lui de buget. A cerut o ședință în coaliție. Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Președintele PNL Florin Cîțu a cerut ca noua rectificare de buget, anunțată de noul prim-ministru Nicolae Ciucă, să fie prezentată mai întâi într-o ședință a coaliției de guvernare.

SHARE

Noul guvern condus de Nicolae Ciucă, în care ministru de Finanțe este pesedistul Adrian Câciu, urmează să prezinte vineri varianta finală a rectificării bugetare.

Proiectul ordonanţei de urgenţă prevede majorarea deficitului bugetului de stat cu suma de 4,831 miliarde lei. Deficitul se menţine însă în ţinta de 7,13% din Produsul Intern Brut.

Proiectul prevede majorarea veniturilor bugetului de stat pe 2021 cu suma de 1,112 miliarde lei, în timp ce la capitolul cheltuieli se propune diminuarea cu suma de 1,297 miliarde lei la credite de angajament şi creşterea cu suma de 5,943 miliarde lei la creditele bugetare.

Citește și: 37 de milioane de lei, tăiați din programul Timișoara - Capitală Culturală 2023

În ceea ce priveşte veniturile bugetului general consolidat, acestea se majorează, pe sold, cu suma de 4,324 miliarde lei. Cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 5,429 miliarde lei, iar deficitul bugetului general consolidat în termeni cash cu suma de 1,105 miliarde lei.

Fonduri suplimentare sunt prevăzute la Finanţe, Sănătate, Justiţie, MAI, Ministerul Public, în schimb se taie fonduri la Transporturi şi Agricultură.

Decizia premierului Nicolae Ciucă de a realiza o rectificare bugetară pentru ultima lună a lui 2021 l-a nemulțumit pe președintele PNL Florin Cîțu, care a realizat, pe când era el prim-ministru, o rectificare pentru tot anul. 

Citește și: Rectificarea bugetară, în Monitorul oficial: banii alocați pe instituții

Prin urmare, liderul liberal a cerut ca actualul proiect să fie prezentat mai întâi în coaliție PNL-PSD-UDMR, într-o întâlnire de urgență, vineri, înaintea ședințe de guvern, potrivit surselor Newsweek România. Florin Cîțu este nemulțumit de proiectul propus de Ministerul Finanțelor, care este acum controlat de PSD.

Citește și: Prima ședință a guvernului Ciucă, dedicată rectificării bugetare

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, după învestitură, că Guvernul va analiza, în şedinţă, elementele privind rectificarea bugetară şi deficitul la finele anului, precizând că, din discuţiile avute până acum, sunt resurse financiare pentru plata pensiilor şi a salariilor şi pentru nevoile Ministerului Sănătăţii.

„În acest moment, elementele privind rectificarea bugetară şi deficitul bugetar la finele anului 2021 urmează a fi dezbătute în şedinţa de Guvern de mâine şi, după ce vom avea aceste elemente tehnice, putem să comunicăm ce s-a întâmplat şi unde ne găsim cu ceea ce înseamnă asigurarea resurselor financiare.

Ceea ce vă pot spune, în schimb, este că nimeni nu trebuie să aibă vreo temere legată de faptul că nu sunt resurse financiare pentru plata pensiilor şi a salariilor", a afirmat Nicolae Ciucă, joi, la Parlament, după ce Guvernul a primit votul de învestire.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te