Cioloș se gândește deja la renegocierile pentru posturile guvernamentale

DE Edi Neagu | 13.10.2021 - 09:04
Dacian Cioloș crede că nu va exista un blocj politic. FOTO: Facebook

Premierul desemnat crede că are de ales în a forma un guvern minoritar sau să renunțe la formarea executivului.

SHARE

Premierul desemnat Dacian Cioloş a declarat marţi că este normal ca, în condiţiile în care se reface coaliţia de guvernare, iar USR are şeful Guvernului, să existe pretenţii din partea celorlalte partide să se rediscute reîmpărţirea portofoliilor.

"Cred că nu aici va fi blocajul. Evident că, dacă noi avem premierul, e normal să existe pretenţii să rediscutăm anumite portofolii. Important e să începem discuţiile şi să ne punem de acord, în primul rând, pe nişte obiective politice pentru această coaliţie reformată, pe nişte obiective politice, pe nişte reforme, pe nişte decizii care vor trebui luate în perioada următoare. Eu cred că oamenii, cei care se uită la factura de gaze, cei care se uită că apropiaţi de-ai lor mor prin spitale sau stau pe holuri pentru că nu mai au locuri în spitale, nu sunt atât de interesaţi de cum împărţim noi portofoliile, ci cât de repede avem un guvern care poate să ia aceste măsuri. (...) Domeniile sunt gestionate de un guvern care trebuie să lucreze în echipă, indiferent cine va avea un portofoliu sau altul. Trecutul recent a demonstrat că un guvern de coaliţie poate să funcţioneze atunci când el lucrează în echipă şi când premierul moderează relaţia dintre miniştri, indiferent că ei vin de la un partid sau altul, ca să poată să ia decizii în situaţii dificile", a precizat Dacian Cioloş, într-o emisiune la B1 TV, întrebat dacă ar trebui discutată reîmpărţirea portofoliilor în cazul în care se reface coaliţia.

CITEȘTE ȘI: O polițistă sub acoperire l-a vrăjit pe traficantul Mizdron care vindea cocaină în cluburi de lux

Cioloş a menţionat că, dacă nu se va reface coaliţia de guvernare, va avea de ales între două variante: să alcătuiască un guvern minoritar sau să îşi depună mandatul de premier.

CITEȘTE ȘI: Cu amanta gravidă în trei luni, Reghe anunță că divorțează. Anamaria Prodan: Laurențiu e Soarele meu

"Nu e exclusă această variantă (guvern minoritar - n.r.), nu am luat o decizie în partid legată de acest lucru, pentru că prioritatea noastră este să căutăm să reconstruim această majoritate politică. Dar, după ce vom avea aceste discuţii cu PNL şi UDMR, în funcţie de rezultatul acestor discuţii, vom lua decizia în ce fel ne ducem mai departe mandatul pe care l-am primit de la preşedinte. Aici iar vreau să subliniez - nu ne-am trezit noi doar să începem discuţii, negocieri şi să propunem altora această coaliţie. Am primit şi un mandat din partea preşedintelui. Preşedintele ştim că e un apropiat al PNL, asumat, din mai multe puncte de vedere, deci eu presupun că, dacă preşedintele a făcut această propunere în calitatea constituţională pe care o are, e probabil un mesaj şi pentru PNL. Acum vom vedea în ce măsură acest mesaj e primit şi asumat de PNL", a punctat prim-ministrul desemnat, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te