650.000 de persoane au colaborat cu Securitatea în regimul comunist. Câți români au refuzat?

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 02.09.2024 - 15:59
650.000 de persoane au colaborat cu Securitatea în regimul comunist. Câți români au refuzat? - Foto: Freepik.com (rol ilustrativ)
650.000 de persoane au colaborat cu Securitatea în regimul comunist. Câți români au refuzat? - Foto: Freepik.com (rol ilustrativ)

Regimul comunist a întărit supravegherea cetățenilor chiar în ultima peroadă a existenței sale. Numărul informatorilor Securiății a crescut. Numai în 1989 au fost recrutați peste 25.000 de oameni.

SHARE
În jurul României se prăbușeau, rând pe rând, regimurile comuniste. Însă Ceaușescu a crezut că va putea continua la nesfârșit dacă cetățenii vor fi mai atent supravegheați. Astfel, în ultima decadă a comunismului românesc, Securitatea a reușit să convingă peste 200.000 de persoane să dea informații.
 
Iar împotriva celor nemulțumiți erau luate măsuri dure. 
 

650.000 de persoane au colaborat cu Securitatea în regimul comunist. Câți români au refuzat?

Conform unui raport al Consiliului  Național pentru Studierea Arhivelor Securității arată că situaţia statistică a colaboratorilor Securităţii, în ultima decadă a regimului ceauşist, arată fără dubii că supravegherea cetăţenilor români a crescut în intensitate, comparativ cu perioadele anterioare.
 
 
”Oamenii o duceau foarte greu în „epoca de aur”, dar asta nu însemna că PCR încerca să facă ceva concret pentru a remedia lipsa hranei, a energiei electrice, a căldurii sau degringolada economiei.
 
Răspunsul regimului comunist de la București la creșterea tensiunilor sociale a fost intensificarea represiunii. Securitatea a primit sarcina de a se concentra pe luarea unor măsuri dure de urmărire a nemulţumiţilor, care deveneau tot mai vocali şi al căror număr creştea pe măsură ce condiţiile de trai se deteriorau progresiv”, transmite CNSAS într-o postare pe Facebook.
 
Conform raportului, numai în ultimul an al erei comuniste, peste 25.000 de oameni au devenit informatori ai securității. 
 
”În perioada 1980-1989 au fost recrutaţi cei mai mulţi informatori din toată istoria României comuniste, peste 200.000 de persoane. Doar în anul 1989 au fost efectuate peste 25.000 de recrutări, în contextul în care regimurile comuniste se prăbușeau unul după altul în jurul României. Estimarea a fost făcută luând în calcul şi dosarele distruse sau sustrase în decembrie 1989.
 
 
Rezultă că o treime din numărul total al colaboratorilor Securităţii din întreaga perioadă comunistă a fost recrutată în ultimii ani ai regimului, 1980-1989. Desigur, aceştia se adăugau celor care fuseseră deja recrutaţi în perioadele anterioare.
 
Astfel, dacă la cei 120.000 recrutaţi în decada 1970-1979 îi adăugăm pe cei recrutați în perioada 1980-1989, avem cel puţin 320.000 de colaboratori recrutați în ultimii 20 ani de ceauşism, adică jumătate din numărul total al colaboratorilor pe care Securitatea i-a recrutat de la înfiinţare.
 
Numărul total al colaboratorilor Securităţii, recrutaţi de la înfiinţarea acesteia, în 1948, până la prăbuşirea regimului comunist din România, în 1989, poate fi aproximat la minimum 650.000 de persoane”, se mai arată în raport.
 
 
Sunt însă și zeci de mii de oameni care au refuzat să colaboreze cu Securitatea, iar alții au fost recrutați degeaba.
 
Conform reprezentanților CNSAS, ”la această cifră trebuie adăugate categoriile de surse folosite de Securitate fără ca acestea să fie înregistrate în evidențele rețelei informative. De exemplu, sursele oficiale, surse ocazionale, persoane de sprijin etc. A doua precizare este că este vorbim doar despre sursele folosite de către direcțiile interne ale Securităţii, evidențele CIE (Centrul de Informații Externe) fiind separate”.
 
”Din cei 650.000 de colaboratori, pentru circa 23.000 există consemnat faptul că au refuzat colaborarea. Foarte puţini, însă, au spus nu de la început. Cei mai mulţi au refuzat după o perioadă mai lungă sau mai scurtă de colaborare.
 
Aproximativ 100.000 au fost abandonaţi ca fiind „fără posibilităţi” (un alt fel de a spune că s-au eschivat de la colaborare. De asemenea, „fără posibilităţi” mai putea însemna că nu au fost apreciaţi corect de către ofiţerii recrutori în privinţa potenţialului colaborării sau că şi-au schimbat domiciliul, locul de muncă etc. şi nu mai pot fi folosiţi în mediul respectiv).
 
Cifrele prezentate sunt o dovadă în plus că teoria conform căreia perioada târzie a comunismului românesc a marcat o perioadă „de relaxare a represiunii” este falsă. Din contră, represiunea s-a accentuat, măsurile de control asupra populației au crescut în intensitate iar metodele s-au rafinat”, mai arată raportul.
 
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te