Sigur, a progresat mai greu decât ne-am fi dorit, comuniștii din eșalonul doi și aproape toți foștii securiștii au scăpat de furia inițială, iar cei mai mulți încă mai conduc structuri ale statului ori au devenit capitaliștii de carton care au pus frână progresului, avem mari probleme în politică, justiție, sănătate, educație sau sport, mai sunt multe lucruri de făcut.

Dar poate nu sunteți conștienți de cât de jos am plecat.

Am urmărit din nou imaginile de la Revoluție și m-au frapat aceleași două lucruri: sărăcia oamenilor care au ieșit pe străzi și se bucură în fața camerelor - vizibilă în hainele terne, de proastă calitate și uzate pe care le poartă aproape toți - și naivitatea multora dintre cei care își afirmă credințele și speranțele în fața acelor camere.

În afară de câteva excepții, nivelul de înțelegere a ce înseamnă democrația, libertatea și capitalismul era la nivelul de “Dallas”. Și celor mai mulți le-a trebuit 28 de ani să înțeleagă că libertatea e grea și democrația se apără - mă refer la momentul 2017.

Iliescu nu a fost ales întâmplător cu aproape 90%, o dată cu căderea regimului toate reperele de viață ale majorității se prăbușiseră, schimbarea sperie întotdeauna, și oamenii căutau acel ceva care să le fie cunoscut și să le garanteze o oarecare continuitate cu ceea ce erau obișnuiți.

Libertatea, oricât de dorită, e o povară grea. Vedem asta și în zilele noastre, când mulți își vând sufletul pentru bani.

Dar, dacă ar exista o mașină a timpului și am merge noi, cei de azi, în 1990, am fi șocați de înapoierea României de atunci, economic, politic și ca înțelegere a ceea ce înseamnă implicare civică.

Acum suntem undeva pe la nivelul 10 din 100, prea mic, corect, dar am plecat de pe la -50 față de vecinii noștri comuniști.

Am recuperat enorm. Stăm mult mai bine economic și democratic decât în 1990. O confirmă statisticile și o confirmă și faptul că mă puteți contrazice aici liber, fără teamă.

Și, cred eu, am început deja să construim.