Dar ce stat putred aveam la capătul epocii interbelice!
În masacrul de la Jilava, din noaptea de 26 spre 27 noiembrie, între cele 64 de victime, au fost împușcați generalul Gheorghe Argeșanu, fost prim-ministru (e drept, pentru numai șapte zile, suficiente răzbunării sângeroase a asasinării predecesorului său, Armand Călinescu), Victor Iamandi, fost ministru al Justiției, Mihai Moruzov, conducătorul serviciului secret în ultimii 16 ani, și adjunctul său, precum și foștii șefi ai Poliției Capitalei și Jandarmeriei.
A doua zi, cel mai mare istoric al românilor a fost ridicat de un comando legionar de la casa sa din Sinaia si împușcat în pădurea Strejnicu, iar economistul și sociologul țărănist Virgil Madgearu a fost omorât în pădurea Snagov.
Au fost salvați, în ultimul moment, trei foști prim-miniștri, ridicați de legionari în aceeași zi neagră: Constantin Argetoianu, Gheorghe Tătărescu și Ion Gigurtu, care vor pieri, însă, în anii ‘50, sub teroarea stalinistă. La fel cum au fost lichidați de comuniști sute de mii de români, precum și alți premieri ai guvernelor interbelice – Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod și Arthur Văitoianu – ori lideri politici ca Dinu Brătianu, Constantin Titel Petrescu și Lucrețiu Pătrășcanu.
La vestea uciderii lui Iorga, 47 de universități și academii din lumea întreagă au arborat steagul de doliu. Nu și Universitatea din București, unde el predase.
Asaltul brutelor asupra intelectualilor români a continuat, în cele mai abjecte forme, în deceniile care au urmat. Minți strălucite ale neamului s-au stins în chinuri sau, în cazul fericit, au apucat să ia la timp calea exilului.
Intelectualul român ce îndrăznește să se exprime în spațiul public rămâne, încă, fragil. Pentru că grota nu dă înapoi ușor. Și e cu atât mai periculoasă cu cât a pus stăpânire, de prea mult timp, pe puterea politică, pe care s-a obișnuit să o exercite discreționar și într-o impunitate sfidătoare.
Ce departe suntem de convingerea unui om de stat ca Ion I. C. Brătianu: „Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viaţa şi viitorul ţării tale”.
Ionel Brătianu – care a fost de cinci ori prim-ministru, totalizând 12 ani în fruntea guvernului – s-a prăpădit pe neașteptate, într-o zi de 24 noiembrie a anului 1927, la numai patru luni după ce murise regele Ferdinand. De atunci, România a alunecat în zodia rea a istoriei și așa a rămas până în ziua de azi.
