Și a doua zi țara a rămas sfâșiată între patriotarzii de mucava, cărora li se umezesc instantaneu ochii când văd doar o culoare a tricolorului, și scepticii cărora le apar bube pe piele când cineva le pune chiar și o strofă în surdină din Deșteaptă-te Române.
În prima categorie găsești la loc de cinste adunătura de purtători de cocarde tricolore de la partidul cu nume de metal prețios, pe președintele social democraților, care a mai inventat o nouă harță cu minoritatea maghiară, și o bună parte de la liberali care încearcă să țină pasul cu primii doi văzând succesul naționalismului la nivel european.
Și cum poți trece mai ușor peste orice criză dacă agiți un pic bățul cu slănină și ceapă cu un șnur cu tricolorul la bază. În categoria a doua e o mână strânsă de iacobini constipați cărora le pute rău tot ce românesc.
Și care și-ar da foc în fața organismelor europene gata să ne primească, doar din rațiuni geopolitice evident, în structuri până la care ieri nici măcar nu visam doar ca să le atragă atenția că suntem încă vulnerabili, că încă nu ne calificăm, că mai bine mai stăm o tură decât ca acest succes să fie contabilizat de adversarul politic.
Între cele două categorii se zbate o mână de oameni de echilibru sau de mijloc pentru care a-ți pune un tricolor la piept nu trebuie să fie în nici un fel în contradicție cu tot ce vine din afară. Ba din contră. Ne însușim valorile vestice cu o viteză proprie și ne aducem propria contribuție măruntă la cele dintâi.
Mai e și o altă categorie, a cele mai mari minorități naționale care nu poate, nici la 100 de ani de la Tratatul de la Trianon, să treacă peste destrămarea Imperiului Austro-Ungar motiv pentru care periodic bagă bățul prin gard. Nu numai la noi ci și la alte state vecine lor care au o bucată din fostul lor imperiu. Doar teritorială, că etnia dominantă a fost cea căreia i-a revenit și bucata respectivă de pământ.
Nimeni nu le-a cerut maghiarilor din România să renunțe la identitatea, tradițiile, limba etc lor și nici nu pot invoca că elitele lor nu au stat mai mereu la împărțirea bucatelor cu ale noastre.
Din tocănița de mai sus iese unul dintre cele mai practicate sporturi naționale: devorarea reciprocă cu o voracitate diavolească. Cel mai bun și mai recent exemplu este aproape iminenta aderare a României la spațiul Schengen.
În loc de mers pe o singură voce la unison pe acest subiect, aproape fiecare partid politic a avut propria tobă în care și-a trâmbițat propriile victorii pe acest subiect și pe care a folosit-o pentru a anunța triumfător eșecurile adversarilor politici.
Un eventual succes al aderării la Schengen va fi sărbătorit în tot atâtea chermeze ale fiecărui partid sau politician care a avut bani de un bufet suedez și de niște ziariști binevoitori. Modestia și moderația nu fac parte din eticheta nici unui lider politic.
Unul nu ar pune mâna pe lopată fără să-și facă câteva selfie-uri pe care să le împrăștie zgomotos și în campanii plătite pe rețelele de socializare. Modestia și moderația oneste, nu mimate grosolan sau mai rafinat, depinde de cât de mult își ascultă consultantul de imagine.
Aceeași zi de 2 decembrie găsește majoritatea României într-o zi nici cal, nici măgar: nici liberă pe de-antregul, nici ocupată deplin cu munca. Bașca că e vineri și se face mult prea dorita punte între cele două zile din săptămână cu cele din weekend pentru o binemeritată mini vacanță.
Există o biciuire în public a românului când e vorba de aceste minivacanțe dăruite cu atâta generozitate de politicieni, care, la rândul lor nu prea se obosesc cu munca, fără însă a oferi informații despre numărul de zile libere din țările din jurul nostru sau din respectatul Occident unde există un cult pentru muncă.
Indiferent dacă lucrează la stat sau la privat aceștia se aruncă cu voluptate în autoturismul propriu pentru a se înghesui pe drumurile spre munte, prilej de a înjura vârtos politicienii care nu fac autostrăzi dar le-au dat drumul în minivacanță.
Și românul are un contract tacit cu politicianul său: mă lași să plec în concediu unde te înjur vârtos că nu-ți faci treaba. Îmi plătești subvenția la gigacalorie dar îți mai ard o scatoalcă că nu-mi dai căldură și apă caldă. Mă lași să parchez aproape unde vreau în tot orașul fără să mă amendezi dar marchezi locurile de parcare și ceri bani pentru ele. Și multe alte astfel de tranzacții greu de înțeles câteodată pentru o minte de occidental.
E o dualitate schizoidă venită din comunism când trebuiau să asculte de partidul comunist atotputernic, care îi putea trimite la Canal în caz de lipsă de obediență, dar aveau și nevoia să înjure strașnic același partid comunist și brațul lui înarmat, Securitatea pentru o răcorire și păstrarea unei stime de sine. Oricum de neplăcut ar arăta tabloul nostru în acest 2 decembrie posomorât un lucru e cert: ne aflăm în cea mai bună perioadă istorică din ultimii 500 de ani.
Bunăstarea ne vine de la UE iar securitatea de la NATO.
Și după ce ne vom alătura altor cluburi selecte cum sunt Schengen și OECD ne va fi și mai bine. Când vrei să contești această banalitate adu-ți aminte cu ce te plimbai, unde te plimbai, ce mâncai, cu ce te îmbrăcai, cum arăta casa ta, ce oportunități, la ce te uitai, ce citeai, ce libertate aveai, ce drepturi aveai etc Pe vremea lui Ceaușescu.
Cu ochii închiși, drogat, pe jumătate inconștient să fii, fără să ai acces la trei sferturi din capacitățile cognitive etc și tot ai alege aceste vremuri celor de dinainte de 89.
