Dacă în primul an de guvernare nu o faci, când nu ai nicio presiune electorală, atunci când?
Poate s-a plecat de la premisa că tăierea sporurilor de muncă ar fi o măsură nepopulară ea afectând, probabil, în jur de un million de români.
În societate mai există 4-5 milioane de români care lucrează în aceleași condiții, dar la privat. Este populația iritată de sporurile, lunare, de sute sau chiar mii de lei acordate pentru condiții vătămătoare, de confidențialitate sau doctorat luate în ministere, primării, prefecturi etc. Matematica elementară ar fi trebuit să îi arate premierul că tăierea sporurilor reprezintă capital politic pentru PNL și coaliția aflată la guvernare (dacă amânarea tăierii sporurilor s-a bazat pe un calcul politic).
Florin Cîțu a spus că sporurile pentru condiții (vătămătoare în principal) ar costa statul român, anual, zeci de miliarde de lei. Citatul exact: „Sunt 110 miliarde lei cheltuieli de personal în 2020, din acestea, 27 de miliarde o reprezintă sporurile. Aceste cheltuieli de personal s-au dublat în perioada 2016-2020. Eu doar îi întreb pe români dacă au simţit că performanţa celor care primesc o treime sporuri și cărora li s-au dublat salariile s-a dublat în această perioadă.”
Dincolo de suma imensă plătită pentru că bugetarii muncesc în praf, lângă antene sau sunt obosiți (există categorii care își merită sporurile - minerii de exemplu), aici este vorba și de echitate.
Citește și: Venitul mediu din minerit, de trei ori mai mic decât sporurile lui Dorneanu de la CCR
Newsweek România a cerut precizări de la o companie care întocmește buletine de măsurători pe baza cărora se acordă aceste sporuri. Iar răspunsul a fost că datele sunt confidențiale. Fals. Compania care face aceste măsurători este una plătită din bani publici. Instituțiile unde se acordă sporurile sunt publice. Așa că, documentele la vedere. Vom reveni zilele următoare cu exemplul concret.
Dacă citiți legea veți vedea că aceste sporuri sunt date pentru că viața angajaților de la stat ar fi pusă în pericol la locul de muncă. Trebuie să se facă o alegere: ori alocați bani ca să ștergeți praful din birouri, ori mutați sediul instituțiilor de stat de lângă antene, ori închideți taraba. Nu se pot plăti 27 de miliarde de lei de la buget, anual, pentru „curajul” unor bugetari de a veni la o slujbă care, în documente, le pune viața în pericol.
Acum vreo zece ani când erau mulți bani negri în fotbal, patronii îi recompensau dublu pe fotbaliști: pe lângă salariu din contract primeau bonusuri la meci egal și la victorie. Așa ceva nu se întâmplă niciunde în Europa civilizată, unde – se subînțelege -, fotbaliștii sunt plăți pentru a învinge.
La fel, în instituțiile de stat, pe lângă salariu, angajatul ia spor de confidențialitate (ca și cum nu ar fi de la sine înțeles că nu trebuie să divulge secrete de serviciu), de doctorat (ca și cum o diplomă poate fi cuantificată în bani), de epuizare și nervi (deși nimeni nu a inventat un apararat care să măsoare câți banii costă o criză de nervi).
Aceste sporuri reprezintă doar pomeni pentru fidelizarea (politică) a angajaților. O fidelizare în forță: cifrele arată că, în ultimii trei ani, sporurilor acordate în instituțiile publice s-au triplat.
Citește și: Sporuri triplate în Parlament: secretar, de la 1.200 la 3.000 lei/lună; director, de la 770 la 2.300
Dacă ar calcula cinic, premierul și Coaliția ar vedea că amânarea tăierii sporurilor până la o ulterioară „Lege a salarizării” este o pierdere pe toate fronturile. Cei din sectorul privat se vor simți trădați pentru că sunt condamnați să contribuie la plata unor sporuri anuale care echivalează cu costul autostrăzii Sibiu – Pitești. Iar bugetarii, oricum nu prea votează cu dreapta.
