În 2017, pentru prima dată, în Parlamentul German, în Bundestag, au intrat șase partide. Pe lângă deja clasicele partide germane, creștin-democrații de la CDU-CSU și socialiștii de la SDP, întâlnim și partide noi precum AfD, Verzii sau Linke, stânga comunistă. Mai mult decât atât, sondajele ne arată că din nou, pentru prima dată în ultimii treizeci de ani, seniorii politicii germane, CDU și SPD, nu mai pot forma împreună un guvern, ponderea lor comună fiind sub 50% din voturile Bundestagului.
Situații similare avem în Islanda, șapte partide făcând acum parte din parlamentul islandez sau în Cehia, unde avem nouă partide parlamentare. Aceste noi realități politice, această fragmentare suplimentară vine să se alăture celei din Franța, Olanda, Austria sau clasica Italie.
În Franța, alegerile au fost câștigate de un partid absolut nou și de un candidat creditat la începutul cursei electorale cu șanse mici. Partidele clasice ale francezilor au pierdut masiv credibilitate și ulterior voturi. Fragmentare politică avem și în Olanda unde a durat 208 zile formarea unui nou guvern, compus din patru partide și având doar un vot majoritate de guvernare. Nu în ultimul rând, în 2019, după următoarele alegeri pentru Parlamentul European, vom avea un parlament mult mai fragmentat politic, ceea ce va accentua actualele vulnerabilități ale UE.
Pe termen scurt, fragmentarea politică va amplifica slăbiciunile structurale ale Occidentului, mai ales ale UE. Pentru a evita paralizia strategică, vor trebui armonizate ideologii foarte diferite și agende politice multiple și foarte diversificate. Și asta în condițiile în care UE, atât colectiv cât și național deja avea de gestionat o serie serioasă de provocări strategice precum ascensiunea Chinei, agresivitatea Rusiei sau tensiunile din relația trans-atlantică.
Pe de altă parte, forță Vestului întotdeauna a constat în primul rând în capacitatea sa de adaptare, în inteligența cu care își construiește soluțiile. Într-un spațiu de avansată civilizație, ce a manifestat constant un puternic spirit critic, oamenii responsabili și de bună credință vor colabora în a construi noi punți de înțelegere reciprocă și de acțiune comună.
În primul rând, atât politicienii occidentali, dar și opinia publică au acceptat inevitabilul, au înțeles că această stare de fragmentare nu este ceva trecător, ci dimpotrivă reprezintă „noua normalitate“. Și s-au apucat de treabă. Se caută noi lideri, pentru a prelua ștafeta gestionarii provocărilor.
Zilele acestea, atât Partidul Popular European cât și socialiștii și-au desemnat candidații pentru alegerile europene din 2019 și pentru o eventuală preluare a pozițiilor de vârf în cadrul Comisiei Europene. În egală măsură se caută noi modalități de refacere a centrului politic, fie el de dreapta sau de stânga.
Și cea mai interesantă dezbaterea este cea despre refacerea legăturii dintre conservatori și liberali, platformă pe care s-a construit modernitatea Occidentului și influența sa internațională de după al doilea Război Mondial.
Iulian Fota este expert în relații internaționale
