În 30 de ani, nicio guvernare nu s-a aplecat cu adevărat asupra școlii, iar rezultatele s-au văzut în 2019, când testele PISA au arătat că 41% dintre copii sunt analfabeți funcțional, adică nu pot înțelege un text de lungime medie, nu pot extrage ideea principală și nu pot căuta informații pe baza unor criterii. Rezultatele sunt similare la matematică și științe.
Ne-am mirat cu toții, ipocrit, de acest rezultat, arătând cu degetul către copii, când de fapt elevii care au obținut rezultatele proste sunt victime ale școlii proaste care se face de ani. Și vinovații sunt în afara școlii.
Procentul de analfabetism funcțional e la fel de mare și la noi, și la părinții noștri, pentru că, de fapt, școala nu era mai bună „pe vremea noastră”, cum ne place să ne amăgim.
Am învățat să fim mașini de scris după dictare, supuse, nu să gândim și să fim creativi.
Dovada se găsește simplu: peste 18,5 milioane de români nu cumpără nici măcar o carte într-un an, potrivit unei statistici Eurostat, citată de Asociația Editorilor din România.
De presa scrisă nici nu mai vorbim. Cei mai mulți dintre noi obosesc dacă citesc titlul unui articol, darămite să înțeleagă care e știre mincinoasă sau nu.
Pandemia de coronavirus a scos la suprafață și mai tare, la fel ca în sănătate, corupția și incompetența din sistemul de educație.
Școala online s-a dovedit în mare parte un eșec. Peste un milion de elevi nu au computere sau acces la Internet. Iar multora dintre cei care au nu le-a folosit la nimic, căci peste 10% dintre cadrele didactice nu au cunoștințe digitale de bază, potrivit inspectorului școlar general al județului Dâmbovița, Sorin Ion.
Există numeroase mărturii că în cele două luni de stare de urgență doar profesorii de matematică și limbă română și-au bătut capul să facă școală prin aplicații digitale. Restul au fost într-un concediu mascat, cu salariu întreg, sau au trimis mai mult „la mișto” teme pe Whatsapp sau Facebook, mutând povara educației pe părinți.
Scriam la început că respectul unei națiuni pentru educație se vede din cifre. Iată altele relevante.
În aprilie 2019, încă mai existau 1.489 de școli fără toaletă funcțională. Guvernul PSD promitea că până la finalul anului trecut va rezolva problema, dar a alocat bani doar pentru jumătate dintre toalete.
Evident, au fost renovate doar 1,5%.
Actualul guvern liberal face o nouă încercare și a mai alocat 17 milioane de lei pentru rezolvarea problemei. e
Vedem la toamnă ce progres va fi. Altfel, mi-e greu să pricep cum vor asigura autoritățile centrale și locale protecția elevilor la coronavirus, din moment ce aceștia din urmă nu vor avea acces la săpun și apă curentă, cele mai bune arme împotriva SARS-CoV-2.
Până anul trecut, 4.000 de unități nu aveau autorizație de funcționare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, fiind, practic, un pericol pentru cadre didactice și copii.
După cum putem constata, bani există, pentru că realizarea unei toalete moderne are un cost pe care și-l poate permite chiar și o comună. Nu există voință politică și administrativă, în schimb.
Vina nu e doar la Guvern, ci mai ales la nivel local. Școlile sunt în subordinea primarilor, a acelor primari mai ocupați să deturneze banii din programe mită gen PNDL, decât să îmbunătățească infrastructura școlară.
Dacă nu au reușit să rezolve toaletele, cum să rezolve digitalizarea?
Platforma digitală cu resurse educaționale deschise, numită și Biblioteca virtuală, program care ar fi trebuit să doteze 5.400 de școli gimnaziale cu câte un kit multimedia, a demarat abia în septembrie 2019. Și nu e gata.
„Catalogul electronic“ a demarat abia în septembrie 2019 și nu este funcțional nici azi.
Respectul pentru educație e doar un slogan în România. Un slogan pe care 41% dintre români, dacă e să extindem rezultatele PISA, nici nu știu să îl citească.
