Rezultatele căutării arată cam așa: „Reținere cadru didactic UMF «Carol Davila» București“, „Trimitere medic spital - luare de mită“, „Inculpare medic spital - luare de mită“, „Trimitere 2 medici și alții - mită dosare de pensii de invaliditate“, „Reținere medic șef Secție la Spitalul Militar de Urgență Timișoara“, „Trimitere manager spital județean Neamț la data faptelor și alții“, „Trimitere 90 de inculpați - dosar decontare servicii medicale fictive CASMB“, „Trimitere fost șef Casa Asigurări de Sănătate Timiș“, „Trimitere foști șefi Spital Floreasca“ și tot așa.
„Trimiterea“ este, desigur, în judecată, nu la medic. Deși, în unele cazuri, după cum arată DNA, cele două trimiteri se completează cât se poate de fericit: pacientul are trimitere la medic, medicul îl trimite după șpagă și, uite așa, se alege cu o trimitere la judecător, via procuror.
Când intri mai mult în subiect constați că marile dosare, cu mite de milioane de euro, sunt fie rezultatul unor anchete de presă care au constituit sesizări din oficiu pentru procurori, fie rezultatul unor denunțuri făcute de oameni de afaceri aflați la ananghie.
Te întrebi, așadar, în câte alte cazuri (în care fie administratorii din sistemul sanitar de stat s-au înțeles foarte bine cu mituitorii, fie niște jurnaliști nu au publicat vreo investigație pe subiect) se fură pur și simplu în tăcere, fără ca vreun procuror să deranjeze mecanica lucrativă a șpăgii. Și te întrebi fix degeaba, pentru că întrebarea e retorică și răspunsul e, desigur, „în multe alte cazuri“.
Și tot „răsfoind“ arhiva digitală a cazurilor începute de DNA (las la o parte că unele dosare referitoare la achizițiile de tot soiul de sisteme informatice de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate au prins mucegai prin sertarele procurorilor, poate și acarieni ori, cine știe, vreun coronavirus născut prin mutația unor banali muci suflați peste ce ar trebui să fie actele de urmărire penală – vezi detalii în paginile 6-11), poți da de studiul pe tema „Corupția în sistemul public de sănătate.
Analiza cauzelor D.N.A. soluționate de instanță prin hotărâri de condamnare rămase definitive în perioada 2015 - 2017“.
E doar un rezumat, de fapt, al studiului, dar suficient de relevant. Afli, astfel (practic, te întâlnești cu lucruri cel puțin parțial cunoscute, dacă nu ai locuit pe Alpha Centauri până să dai de site-ul DNA), că cea mai implacabilă infecție nosocomială din sistemul sanitar românesc este corupția.
Este omniprezentă. Este veșnică. E prezentă în spitale în toate activitățile: și la achiziții publice, și la servicii oferite, și la angajare, ba chiar și la bugetare. Da, la bugetare.
Adică, dacă ești director de spital, trebuie să dai o șpagă la Casa Județeană de Asigurare de Sănătate ca să iei bani mai mulți pentru bugetul spitalului. De unde vine șpaga asta pe care o dai? Din aia pe care o iei? De unde o iei?
Din vreo trei surse: de la furnizori de servicii și produse, de la pacienți și de la cei pe care-i angajezi (medici, asistente).
Doar că există o șmecherie, e simplu de înțeles: ca firmele care îți dau șpagă să facă și profit, trebuie să mărească prețurile de vânzare, deci spitalul va plăti mai mult.
Practic, deci, când se închide cercul, reiese un adevăr imuabil: șpaga primită de șeful de spital este, de fapt, din bani publici, din banii ăia primiți de la CJAS (din care o parte, firește, se duce și la șeful CJAS).
Iar viitorul sună bine pentru corupție: „În domeniul accesului personalului în sistemul medical, corupția s-a manifestat : - la finalizarea studiilor de profil; - la angajarea în spital.
În ambele situații asistăm la «normare» instituțională a mitei (suma solicitată ca plată nelegală la examene era plafonată printr-o decizie a consiliului profesoral, iar la angajări la spital, în majoritatea cazurilor existau tarife standard)“.
