Dragnea le-a dat superimunitate judecătorilor de la CCR. Ei au distrus dosarele DNA

DE Mircea Marian | Actualizat: 21.07.2021 - 16:25

În februarie 2017, când România era cu ochii pe odioasa OUG 13, un obscur deputat, Slavoliub Adnagi, reprezentând minoritatea sârbă, a depus un proiect de lege prin care, de facto, devenea imposibilă trimiterea în judecată a judecătorilor de la CCR.

SHARE

Proiectul prevedea că Dorneanu și colegii săi de la Curtea Constituțională nu pot fi reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată penală decât cu încuviințarea a două treimi din plenul acestei curți. Guvernul Grindeanu - da, reformistul de azi, din fruntea PSD - a anunțat că-l susține. Cu un popas formal la CCR, care s-a prefăcut că are unele obiecții..., proiectul a ajuns lege în iulie 2018.

Același proiect a permis ca judecătorii CCR să primească o pensie specială uriașă - între 400.000 și 450.000 de lei, în anul 2020 - și să o cumuleze cu salariul de la această curte.

În această istorie, este evident că obscurul Adnagi era doar interfața găștii lui Dragnea. Liderul de facto al României anului 2017 știa că proiectul este scandalos - doar președintele României beneficiază, azi, de o imunitate mai puternică decât judecătorii de la CCR - așa că a apelat la un intermediar. PSD a dus însă proiectul în spate, l-a susținut și promovat. Judecătorii de la CCR știu bine cui trebuie să mulțumească pentru faptul că au devenit intangibili, sunt deasupra legii și primesc pensii speciale cam cât 20 de pensii medii obișnuite.

Cum a funcționat mecanismul, trocul între gruparea infracțională din politică și onorabilii judecători de la CCR, a explicat zilele acestea fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu: CCR a făcut praf mai multe articole din legislația penală cu intenția clară de a distruge dosarele DNA. După ce Daniel Morar, fost șef al DNA, iar azi judecător la CCR, l-a acuzat că a elaborat un cod de procedură penală extrem de prost, Predoiu a replicat: “O serie de articole declarate neconstituţionale ulterior, când dl. Morar ajunsese judecător CCR, au primit anterior ”girul” domniei sale din postura de procuror şef DNA, “gurile rele” spun că în felul acesta dl. Morar a plătit nişte poliţe d-nei Kovesi, ajunsă între timp procuror-şef DNA, „topindu-i” astfel sute de dosare şi diminuându-i palmaresul, eu spun doar ca dl. Morar şi-a schimbat surprinzător opiniile juridice faţă de cod, după ce a ajuns la CCR“, a scris Predoiu pe Facebook. 

Evdent, Morar nu putea acționa singur, el a fost sprijinit de majoritatea din CCR. Intuiam situația, dar declarația unui fost ministru al Justiției are greutate, fiindcă Predoiu are informații din interiorul sistemului. 

În 2018, fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, arăta ce s-a petrecut după ce CCR a desființat legislația privind abuzul în serviciu: “Ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, în anul 2017 au fost închise 275 de dosare. 148 milioane euro - prejudiciile din bani publici stabilite în aceste dosare - nu mai pot fi recuperate pentru bugetului statului“. 

Ca să tragem linia: judecătorii de la CCR, numiți politic, cea mai mare parte a lor fiind legată de PSD și UDMR, au distrus legislația anticorupție cu intenție. Nu-i suspectez că au făcut asta uitându-se la Constituție. Nu aș exclude ca, la fiecare decizie luată, să fi știut exact ce dosar penal au anulat și ce infractor va scăpa după declararea neconstituțională a unui anume articol. Au luat șpagă unii dintre ei de la marii infractori, pe lângă salariile și pensiile oferite generos de Dragnea și plătite de contribuabili? Posibil. Probabil. Majoritatea celor de la CCR s-au scăldat toată viața lor în cea mai coruptă baltă a politicii românești. Însă nu putem decât specula, fiindcă, practic, este imposibil ca ei să fie anchetați și judecați. 

Ce-i de făcut? Nu știu. În vremurile bune, Kovesi s-ar fi dus după ei, chiar dacă știa că are aproape zero șanse. Și, nu, nu doar Kovesi ar fi făcut asta, ci orice procuror curajos, fiindcă este evident că CCR este o instituție complet putredă și nu cred că-i nevoie de un mare efort ca să demonstrezi acest fapt. Însă azi avem un DNA care băltește, tânguie trist că nu poate mai mult, și un ministru al Justiției fericit că are un CCR pe care să dea vina pentru eșecurile sale.

În loc de concluzie: în 2022 se termină mandatul lui Dorneanu, numit în 2013 la CCR. Tot atunci expiră mandatele Monei Pivniceru și a lui Daniel Morar. Sunt sceptic că în locul lor, la Curtea Constituțională, vor veni reformiștii onești și profesioniști de care are nevoie această instituție. 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te