Fostul lider al ALDE Varujan Vosganian anunţă că membrii PNL proveniţi din ALDE nu vor participa la congresul extraordinar al liberalilor, programat duminică.
Fostul lider al ALDE Varujan Vosganian anunţă că membrii PNL proveniţi din ALDE nu vor participa la congresul extraordinar al liberalilor, programat duminică.
Varujan Vosganian, scriitor şi politician, este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. Vosganian a fost ales cu majoritatea covârşitoare a voturilor.
Lansarea cărții lui Cornel Nistorescu și Andrei Marga „Trecerea la prostocrație” a adunat mai mulți politicieni cu condamnări penale, urmăriți penal sau persoane care apar în arhivele Securității, instituție cu care ar fi colaborat.
Varujan Vosganian, ex-ministru al Economiei, ar urma să scape de dosarul penal în cazul Romgaz, în care este acuzat de abuz în serviciu și complicitate la delapidare, DIICOT urmând să claseze această parte din dosar, scrie Agerpres, citând surse.
Institutul Cultural Român (ICR) a organizat, pe 24 iunie, un eveniment în curtea instituției. „Noaptea de muzică și poezie” a costat 113.500 lei și a fost coordonat de Direcția Centrul Cărții, structură a ICR condusă de Andrei Novac. A produs 5.000 de vizualizări pe Facebook.
Pe măsură ce numărul de infectări zilnice cu COVID-19 crește și cel al deceselor are zile în care depășește 40 în România, nervozitatea unora este din ce în ce mai necontrolată. Mai mult sau mai puțin voalat, critica principală pare a fi că autoritatea de stat încalcă drepturi.
"Îmi sunt semnalate tot mai multe cazuri de contabilitate frauduloasă a morbidității în cazul virusului corona", începe parlamentarul Varujan Vosganian o postare pe Facebook duminică.
De la site-uri obscure la medici și politicieni notorii, propaganda și dezinformarea despre coronavirus au înflorit.