Este meritată
Unii ar fi tentați să spună că a fost un cadou. Nu. Sub rezerva recursului, în care șansele spaniolilor tind spre zero, calificarea doar a fost devansată cu câteva luni, România nemaifiind obligată să participe la turneul din noiembrie. Acolo unde ”Stejarii” ar fi trebuit, de bună seamă, să câștige în fața unor adversari mai slab cotați, precum Chile, Hong Kong sau Kenya, într-un sport în care surprizele sunt rarisime.
Citelte și: Echipa de rugby a României, calificată direct la Cupa Mondială după sancționarea Spaniei
Este sfârșitul unei traversări a deșertului
În urmă cu patru ani, România se afla în situația Spaniei de azi, când pierdea la masa verde calificarea obținută pe teren, tot din cauza folosirii unui jucător neeligibil. Se profila atunci o catastrofă și nu puțini erau aceia care prevesteau că România urma să se bată, în viitorul imediat, doar pentru evitarea retrogradării din al doilea eșalon al rugby-ului european. Puțini mai credeau în viitorul unui sport slab finanțat, cu terenuri ca vai de ele și cu o bază de selecție tot mai îngustă, din cauza desființării multor cluburi.
Citește și: VIDEO Specialiștii spun că Putin nu a participat la slujba de Paște, imaginile fiind de anul trecut
Totuși, cu un nou antrenor, englezul Andy Robinson și cu o infuzie de tineri jucători alături de câțiva deja consacrați, Stejarii au reușit ceea ce părea imposibil în primăvara lui 2021, la începutul campaniei. România reia astfel șirul participărilor la Cupa Mondială de Rugby, întrerupt numai de decizia administrativă de acum patru ani.
Este dulcea răzbunare pentru o nemeritată marginalizare
Într-un sport românesc a cărui regulă (bună-rea, e o altă discuție) rămâne finanțarea de către autoritățile locale, rugby-ul a fost mai mereu o cenușăreasă.
Foarte puține baze sportive se află la un nivel cel puțin decent. Echipe de rugby au fost desființate sau marginalizate pentru a redirecționa fondurile către alte proiecte sportive. Constanța și Buzăul, cândva repere puternice, nu mai există pe harta rugby-ului românesc, la nivel de seniori. Echipa de primă ligă CSM București s-a desființat. Suceava și Iașiul de-abia supraviețuiesc, cu mari eforturi. ”Stejari” rămași în campionatul intern au de ce să fie invidioși pe jucătorii cluburilor de fotbal de liga a doua, în privința condițiilor și salarizării.
Și a mai fost și problema Arcului de Triumf, casa istorică a rugby-ului românesc. Menținerea stadionului în curtea Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) după reconstrucție ( înainte aparținea Federației Române de Rugby) îi face pe cei din lumea acestui sport să se teamă. Ei ar putea, la început, să împartă stadionul cu alții pentru ca, încetul cu încetul, să fie împinși afară. Și cine știe ce s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi fost această calificare...
Este un eveniment rar în sportul românesc
Cu excepția accidentului din 2019, România a fost o prezență constantă la turneele finale mondiale, lucru care mai este valabil doar pentru handbalul feminin . Și câți bani se investesc în acest sport, ce transferuri stelare se fac în campionatul intern!
Este poate cel mai bun raport investiție-performanță
Locul 17 pentru România în clasamentul World Rugby este o clasare remarcabilă, în condițiile în care primele 10-12 echipe naționale sunt astăzi ca de pe o altă planetă a acestui sport foarte stratificat. România, locul 47 în clasamentul FIFA.
Unde ar fi rugby-ul românesc dacă s-ar investi în toate cluburile din țară măcar jumătate din bugetele celor 6 echipe de fotbal din play-off? Unde ar fi fost dacă ar fi avut investițiile din Portugalia sau Spania în materie de rugby?
Este un sport cu un potențial enorm
Judecând după investițiile făcute, după numărul cluburilor și al jucătorilor, calificarea la Cupa Mondială este o performanță remarcabilă, vecină cu miracolul. Este o dovadă a potențialului rugbiștilor români. Și o răsplată pentru munca anonimă și adeseori voluntară a antrenorilor care-i cresc.
Chiar și în aceste condiții vitrege, sâmbătă de sâmbătă, sute de copii ”invadează” terenurile de rugby pentru turnee la diferite categorii de vârstă, visându-se viitori Dupont, Sexton, de Klerk sau Florin Vlaicu. Cu siguranță, dintre ei, peste ani, se vor găsi cincisprezece care să reprezinte cu cinste România.
Dar calificarea Stejarilor la Cupa Mondială ar trebui să atragă mai mult atenția sponsorilor și edililor. Poate că aceștia din urmă nu vor ajunge imediat eroii jurnalelor de sport, ca atunci când îndreaptă fondurile către fotbalul fie el și de liga a doua sau chiar mai jos.
Dar vor aduce în mijlocul comunităților lor valorile pe care jocul de rugby le poartă. Iar aceasta contează mai mult.
Și mai ales, această calificare ar trebui să deschidă o dezbatere despre prioritățile de performanță în sportul românesc.
Acum trei decenii, după dobândirea independenței, Georgia și-a pus în plan să construiască o puternică echipă de rugby, ca parte a efortului de construire a unui brand național. Din niște necunoscuți, au ajuns să bată la porțile Celor 6 Națiuni. Unde ar putea ajunge România, dacă și-ar propune același lucru și ar investi consecvent?
Cupa Mondială de Rugby este o super-competiție, care realizează audiențe uriașe pe tot cuprinsul planetei. Pentru mica lume a rugby-ului românesc va fi o extraordinară sărbătoare. Și o bucurie pe care o merita pe deplin.
