Cum poate rata Dan Barna intrarea în turul doi

DE Petre Bădică | Actualizat: 24.07.2019 - 11:42

Un oftat de ușurare s-a auzit de pe „dreapta” după ziua de luni. Agramata Dăncilă candidează pentru PSD. Marele pericol Gabriela Firea, posibilul candidat comun al coaliției PSD – Pro România – ALDE, a dispărut.

SHARE

Tăriceanu va rupe electorat de la PSD. La fel, independentul Pleșoianu. Cale liberă pentru o finală Dan Barna – Klaus Iohannis. La rece, însă, lucrurile nu stau așa. Sunt de pe acum câteva argumente care o dau pe Dăncilă cu mai mari șanse decât pe Barna în turul doi.

1.     Teoretic, cei doi pleacă de la același procent de susținere (22%), cât au avut partidele lor la europarlamentare. Barna este, însă, mai puțin decât Alianța USR – Plus, iar Dăncilă poate fi mai mult decât PSD cu Dragnea la conducere.

2.     USR probabil aduce mai multe voturi decât PLUS, în cadrul Alianței. Dar, la USR au contat acțiunile în echipă – fără penali în funcții publice, de exemplu. Personalitatea  (cu cea mai mare notorietate) a coaliției este Dacian Cioloș de la PLUS, nu Dan Barna.

3.     Prevăd și am exemple concrete că unii dintre simpatizanții PLUS/Cioloș nu vor vota Dan Barna, ci se vor duce spre Iohannis. Să nu uităm: Cioloș a fost „premierul meu”, adică a lui Iohannis. Transferul de simpatie dinspre Cioloș spre Barna se va face greu.

4.     Văzut de departe, dinspre oamenii care nu urmăresc zilnic știrile, Barna pare mai agresiv și mai exotic. Iohannis se vrea un tătuc. Dacă Barna crede că își va crește cele 22% cu voturi luate de la Iohannis se înșală. Cred că președintele are un nucleu dur de peste 30%.

5.     Revenind la Dăncilă. Se observă că are o strategie coerentă: îndepărtarea oamenilor lui Dragnea – Carmen Dan și Darius Vâlcov sunt primii, dar vor urma și alții. E un exercițiu de exorcizare a partidului de Dragnea. Va încerca să acopere orice discuție legată de deficite bugetare, incapacitate de plată, lipsa autostrăzilor, eșecul guvernării, aruncând la groapa de gunoi încă un fidel a lui Dragnea.

6.     Dăncilă își asumă rolul de victimă. Am râs când s-a autoincriminat spunând că „am fost izolată șase luni în guvern”. Dar, mulți simpatizanți PSD, care au stat acasă la europarlamentare din cauza lui Dragnea, vor veni să o voteze. Chiar și din compasiune. Dar, foarte important, pentru că a scăpat PSD de Dragnea.   

7.     Dăncilă va renunța, cel puțin la vedere, la discursul anti-justiție și anti-Europa, dar cel mai important pentru ea va renunța la ton și la atitudinea agresivă. Asta a enervat la Dragnea și asta l-a făcut extrem de nepopular. Pentru publicul PSD, care trăiește în mediul rural, faptul că Dăncilă nu face acordul dintre subiect și predicat poate fi o chestiune puțin importantă.

8.     Plecați de la un sprijin egal (22%), Dăncilă și Barna vor trebui să adune voturi, iar asta nu se poate face decât luând-o la pas prin țară, prin sate, comune, orașe cu mai puțin de 25 mii de locuitori. Aici, Barna este dezavantajat – nu are notorietate și, îmi pare rău să o zic, pare inadecvat. În plus, ideea că baronii PSD nu se vor mobiliza pentru Dăncilă nu are susținere. Un singur argument: Dăncilă va supraviețui ca premier indiferent de rezultatul alegerilor. Dacă aveți altă părere sunt curios cum se va rupe coaliția, ce partide își asumă un an de traziție și cine vrea anticipate. Iar dacă Dăncilă rămâne, banii pentru alegerile locale de anul viitor rămân tot la ea. Așa că primarii PSD vor fi obligați să se mobilizeze din toamna asta.

9.     Dacă dreapta nu poate face o înțelegere, pe centru-stânga e loc de  negocieri. Ponta a fost ademenit cu ministere și se mai gîndește până la toamnă dacă o sprijină pe Dăncilă. ALDE poate fi ademenit cu liste comune pentru parlamentare pentru a intra cumva în viitorul Parlament.

10.  Toate cele de mai sus le-am scris pentru că am puternicul sentiment că atitudinea USR/Barna seamănă cu a fostului premier Ponta din 2014. Barna și USR par gata să comande Pop Corn și să aștepte turul doi pentru a-l bate pe Iohannis.  

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te