68% dintre tinerii ruși susțin începerea negocierilor de pace dintre Moscova și Kiev

DE Ion Petrescu | 28.10.2022 - 17:09

Înainte de a comenta datele furnizate pe 27.10.2022, de Centrul Levada, este bine să fie menționată precizarea inserată pe site-ul oficial al acestei instituții private de sondare a opiniei publice din Federația Rusă. 

SHARE

Mai precis: <<ANO „Levada-Center” este inclusă în registrul organizațiilor non-profit care îndeplinesc funcțiile de agent străin."

O delimitare mai clară a Kremlinului de comunicările Centrului Levada nici că se putea mai bine, deși întrebarea logică este: cum de rămâne - încă - în libertate un agent străin, în țara condusă de autoritarul Vladimir Putin?...

CINE SUNT RUȘII CEI MAI ÎNGRIJORAȚI DE RĂZBOI

Ei bine, pe 27 octombrie, centrul amintit mai sus aprecia că "preocupările cu privire la evoluțiile din Ucraina rămân ridicate și la nivelul de la sfârșitul lunii septembrie, când a fost anunțată mobilizarea parțială. 58% dintre respondenți sunt foarte îngrijorați de evenimentele actuale din Ucraina, 30% sunt destul de îngrijorați." 

În mod previzibil, cea mai mare îngrijorare este caracteristică respondenților cu vârsta de 55 de ani și peste, deoarece, în mod firesc, își doreau un alt parcurs al țării, în perioada finală a vieții lor.

Mi-a atras atenția și detaliul conform căruia cei mai tineri respondenți sunt, în mod surprinzător, cei mai puțin preocupați de ceea ce se întîmplă. Adică 34% dintre junii ruși sunt foarte îngrijorați și 40% sunt destul de îngrijorați.

Asta mi-aduce aminte de recenta mea discuție, întâmplătoare, în biroul unui avocat, cu un vorbitor foarte bun al limbii engleze, care îmi mărturisea că este de origine evreu, s-a născut la Kiev, are acum familia în Moscova, se gândește să se mute cu aceasta în Spania și că - nota bene - junii din capitala Rusiei și din Sankt Petersburg, în trecut Petrograd și Leningrad, nu dau doi bani pe discursurile lui Putin, își iau știrile de pe telefoanele mobile, nu pun preț pe fluxul de date și imagini ale televiziunii de stat și își doresc o viață normală - nimic mai mult. 

De altfel și Centrul Levada recunoaște drept cel mai mic sprijin pentru mobilizarea parțială, în rândurile celor mai tineri respondenți, moscoviți -  51%, , respondenți care consideră că țara se mișcă în direcția greșită - 76% - și cei care nu aprobă activitățile președintelui - 79%.  În aceste grupuri, mobilizarea parțială nu este susținută de 58 % dintre intervievați. 

CÂȚI CETĂȚENI AI FEDERAȚIEI RUSE SE TEM DE MOBILIZAREA GENERALĂ?

„Nu fă rău şi acesta va înceta să existe” credea Lev Tolstoi. Însă, deocamdată, forțele de invazie ale Moscovei, pe tărâm ucrainean, fac rău. Unul puternic mediatizat, cu viziuni diferite, în Vestul și în Estul Europei. 

Centrul Levada ne atrage atenția: "Cel mai înalt nivel de sprijin pentru acțiunile forțelor armate ruse în Ucraina este reprezentat în rândul grupelor de vârstă  de 40-54 de ani și 55 de ani și peste, acesta fiind de 75%." În traducere liberă, aici avem de a face cu aceia care au nostalgia mimatei puteri a Uniunii Sovietice. 

Însă reacțiile la mobilizarea parțială sunt nuanțate. 56% sprijină decretarea acesteia. Dintre ei 24% o susțin pe deplin, 32% mai degrabă o susțin, nu o susțin - 38%. Cu alte cuvinte, din 10 cetățeni ruși intervievați, patru nu sprijină mobilizarea parțială. 

Reversul medaliei? Susținătorii lui Putin: 66% dintre respondenții în vârstă de 55 de ani și peste aceasta, 60% dintre locuitorii orașelor cu o populație de până la 100.000 de persoane, 73% dintre respondenții care cred că lucrurile în țară merg în direcția bună, iar 66% aprobă munca președintelui Federației Ruse. 

Câți ruși se tem de mobilizarea generală? Cu siguranță le este frică la 36%, mai degrabă frică, la 29% - susține Centrul Levada. 

Din sondajul menționat mi-a atras atenția precizarea că pentru a doua lună consecutiv, s-a înregistrat o creștere lentă a numărului de susținători ai discuțiilor de pace. Dacă în luna august  44% dintre intervievați au fost în favoarea începerii negocierilor, procentul lor a ajuns la 48% în septembrie și... 57% în octombrie! 

De unde provin susținătorii negocierilor diplomatice?  68% au vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani. Deci, noua generație de ruși este mai cu capul pe umeri, decât unii seniori ai societății din Federația Rusă. 

Cum a fost percepută decretarea  legii marțiale în teritoriile anexate? Cu anxietate, frică, groază, de 30% dintre respondenții la sondaj, cu satisfacție și bucurie de 13%, ca un șoc, de 9%, dar 27% și-au recunoscut indiferența față de această măsură dictatorială. 

Pentru conformitate este onestă menționarea faptului că sondajul Centrului Levada "a fost realizat în perioada 20-26 octombrie 2022, pe baza unui eșantion reprezentativ, integral rusesc, al populației urbane și rurale de 1.604 persoane, cu vârsta de 18 ani și peste, în 137 de așezări, 50 de entități constitutive ale Federației Ruse. Studiul este realizat la domiciliul respondentului, printr-un interviu personal. Distribuția răspunsurilor este dată ca procent din numărul total de respondenți, împreună cu datele din sondajele anterioare. Eroarea statistică într-un eșantion de 1600 de persoane (cu o probabilitate de 0,95) nu depășește: 3,4% pentru indicatori aproape de 50%; 2,9% pentru indicatori aproape de 25% / 75%;  2,0% pentru indicatori aproape de 10% / 90%;  1,5% pentru indicatori aproape de 5% / 95%."

BOMBOANA PE COLIVĂ

Și ca bomboana pe coliva regimului putinist să fie mai vizibilă, Putin a declarat joi, 27.10.2022 - culmea coincidenței cu sondajul prezentat și publicat în aceeași zi, ca din întâmplare - că nu este nevoie ca Rusia să lanseze un atac nuclear asupra Ucrainei și a negat că țara sa a discutat vreodată despre utilizarea unor astfel de arme în război.

„Nu avem nevoie de o lovitură nucleară asupra Ucrainei. Nu are rost, nici militar, nici politic”, a spus Putin, susținând că Rusia a făcut doar „aluzii”, ca răspuns la discuțiile din partea SUA și a aliaților, despre un posibil conflict nuclear.

Rusia a făcut doar „aluzii”? Adică pur și simplu Putin. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te