Un grup de 22 de traficanţi de droguri de risc în formă continuată sunt acuzaţi că au vândut în mai multe țări europene milioane de comprimate de ksalol, rivotril şi bensedin.
Un grup de 22 de traficanţi de droguri de risc în formă continuată sunt acuzaţi că au vândut în mai multe țări europene milioane de comprimate de ksalol, rivotril şi bensedin.
Anchetă a procurorilor după tombola cu un consistent premiu la clubul ieșean Viper. A fost sau nu păcălit câștigătorul?.
Dan Diaconescu, fondatorul OTV, a fost condamnat la 8 ani și patru luni de închisoare, cu executare. Decizia a fost luată de Judecătoria Constanța, conform unor surse judiciare.
Ieșenii care au băgat milioane de euro în schema Nordis au „mirosit” țeapa înainte de primele semnale publice. Tot a fost prea târziu.
Sechestru asupra a peste 200 de case și apartamente din dosarul Nordis, și pe 48 de conturi bancare. Ce a anunțat DIICOT.
Judecătorii CCR au pensii speciale de 56.000 lei/lună. Judecătorii ar urma să judece anularea indexării pensiilor contributive. Aceiași judecători CCR trebuie să se pronunțe și dacă anularea creșterii pensiilor militare este constituțională
Ministrul Justiției, declarație despre decizia ICCJ privind drogurile la volan: „O normalitate”. 'Această decizie intervine în mecanismul de uniformizare a practicii judiciare, care este prevăzut de Codul de procedură penală. (...)
Arhitectul şef al oraşului Năvodari a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită. I-a fost vândut un imobil la un preţ socotit derizoriu de anchetatori, pentru a semna documentele de urbanism necesare realizării unui proiect imobiliar.